Alte doua persoane ranite in incendiul din clubul Colectiv au murit, sambata, la Spitalul de Arsi, a declarat secretarul de stat Raed Arafat, numarul celor care si-au pierdut viata in tragedie ajungand astfel la 34.
Secretarul de stat in Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat a spus ca cele doua persoane erau internate la Spitalul de Chirurgie Plastica, Reparatorie si Arsuri din Capitala, precizand ca nu poate da, la acest moment, mai multe informatii. Alte aproximativ o suta de persoane sunt internate in mai multe spitale din Bucuresti.
UPDATE 11.10: Inca un ranit in cumplitul incendiu de la Clubul Colectiv a murit in cursul diminetii, astfel ca numarul deceselor s-a ridicat la 35.