TIMIS. Operatiune contra cronometru intr-o comuna din Timis, unde marti dupa-amiaza trei barbati s-au prabusit intr-o fantana.
Doi dintre oameni, un tanar de 25 de ani si tatal sau, de 50, munceau la curatarea fantanii dintr-o gospodarie din localitatea Jupani, ce apartine de comuna Traian Vuia.
Tanarul lucra cu o motopompa cu combustibil si nu a observat cand in putul adanc de 12 metri s-au acumulat gaze. S-a intoxicat, a ametit brusc si a cazut. In incercarea de a-l salva, tatal s-a aplecat prea tare si s-a prabusit dupa fiu.
Un vecin care a auzit tipetele disperate ale tatalui a sarit in ajutorul celor doi, insa avea sa aiba aceeasi soarta.
Pompierii au fost chemati in mare graba la locul accidentului.
Acestia au intervenit cu o autospeciala de descarcerare si doua autospeciale de serviciu, un echipaj SMURD, un ofiter si 11 subofiteri ai Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta, dar au fost mobilizate si echipaje ale Ambulantei.
Fortele de salvare au muncit aproape trei ore pentru a-i recupera pe cei trei din fantana.
UPDATE: Toti cei trei barbati au fost scosi de pompieri din fantana. Din nefericire, niciunul nu mai era in viata. Doi dintre ei erau tata si fiu, de 50, respectiv 25 de ani, iar al treilea avea 34 de ani. Cu totii au pierit intoxicati.
Interventia pompierilor a fost una deosebit de dificila din pricina faptului ca putul era ingust, iar spatiul de manevra extrem de redus.
Politistii au inceput cercetarile pentru a stabili cu precizie cum s-a produs tragedia. Medicii legisti au preluat cele trei cadavre pentru efectuarea autopsiei.
Coplesite de durere, familiile victimelor se pregatesc acum de inmormantare.