TIMISOARA. Accident violent vineri dimineata, la marginea judetului Timis. Un om a murit si alti 4 au fost raniti, intre care 3 copilasi.
In accidentul ce a avut loc pe soseaua Lugoj – Deva, intre Cosava si Ohaba. Au fost implicate doua masini si un autotren. Intr-unul dintre autoturisme se afla o intreaga familie: mama, tatal si cei trei copii ai lor.
Tatal micutilor a ramas incarcerat si a pierit la scurta vreme dupa ce pompierii l-au recuperat din caroseria zdrobita.
Cei 3 copii, cu varste intre 4 luni si 9 ani, si mama lor sunt transportati la spital in Timisoara.
„Pentru descarcerarea, salvarea si stabilizarea ranitilor intervin echipaje reunite ale ISU Hunedoara si Timis. In operatiuni sunt implicate 2 autospeciale de descarcerare, 5 ambulante Smurd si SAJ si o autospeciala de transport victime multiple”, transmit reprezentantii ISU Hunedoara.
In acest moment, circulatia pe soseaua ce leaga Timisoara de Deva este blocata.
„Un barbat in varsta de 33 de ani, din judetul Neamt, in timp ce conducea o un autoturism pe DN68A, pe raza localitatii Cosava, din directia Lugoj-Deva, in urma efectuarii unei depasiri neregulamentare, a acrosat un autoturism care circula regulamentar din sens opus, condus de un vasluian de 33 de ani, dupa care a intrat in coliziune frontala cu un autocamion condus, tot din sens opus, de un barbat de 34 de ani, din judetul Arad. In urma evenimentului rutier, a rezultat decesul conducatorul auto care a produs evenimentul rutier, precum si vatamarea corporala a unei pasagere in varsta de 31 de ani si a trei minori (in varsta de 4 luni, 5 ani si 9 ani), pasageri in acelasi autoturism. Traficul rutier este blocat pe durata interventiei echipajelor de prim ajutor si a cercetarii la fata locului efectuata de politistii rutieri, fiind dirijat pe rute ocolitoare„, transmit politistii din Hunedoara.