TIMISOARA. Descoperire socanta facuta de un barbat la iesire din comuna Dumbravita spre Autostrada Vestului.
CITESTE SI: A zburat cu masina in gardul casei parohiale. Accident mortal pe un drum din Timis
Omul a mers la marginea localitatii pentru a-i duce mancare fratelui sau, care este un om al strazii si doarme pe unde apuca, in ultima perioada in zona unui santier. L-a vazut in cabina unuia dintre exacavatoare si in prima instanta a crezut ca acesta doarme. Cand s-a apropiat, insa, si-a dat seama insa ca fratele lui era mort.
Omul a sunat imediat la 112, iar la fata locului au ajuns echipaje ale politiei, dar si un echipaje medical, care a constatat decesul.
„Politistii Sectiei 1 Rurale Timisoara au fost sesizati cu privire la faptul ca in interiorul unui exacavator parcat pe marginea partii carosabile, in Dumbravita, la iesire inspre A1, se afla o persoana posibil decedata.
Ajunsi la fata locului, politistii au constatat ca cele sesizate se confirma, fiind vorba de un barbat in varsta de 65 de ani, fara adapost.
Politistii au intocmit un dosar penal sub aspectul savârsirii infractiunii de ucidere din culpa„, au transmis reprezentantii IPJ Timis.
Trupul neinsufletit a fost preluat de medicii legisti, care urmeaza sa stabileasca cauzele mortii barbatului.