Opinia Timisoarei

Traian Basescu, declaratii la sediul de campanie, cu un copil in brate si cu Constitutia in spate. Vezi ce a spus!

Presedintele suspendat Traian Basescu a tinut prima conferinta de presa la sediul sau de campanie, dupa decizia anuntata de CCR cu privire la referendum.

Basescu a vorbit cu jurnalistii cu Constitutia in spate si a luat un copil in brate. L-a facut necinstit pe premierul Victor Ponta, dar si pe membrii USL.

Iata principalele sale declaratii!

„Primul lucru pe care vreau sa-l comunic este acela ca in aceasta campanie care va avea ca finalitate referendumul din 29 iulie eu nu apar un scaun. Am de aparat Romania europeana, acea Romanie pe care am inceput sa o construiesc acum opt ani, acea Romanie pe care trebuie sa o facem o Romania europeana. Eu nu apar scaunul meu, ci apar Romania. O Romanie care a facut multi pasi inainte fie ca vorbim de justitie, educatie, legislatia muncii, chiar daca ultimii trei ani au fost marcati de o puternica criza economica. O criza economica in timpul careia a trebuit sa-mi asum alaturi de guvern masurile care sa previna intrarea Romaniei intr-o situatie extrem de dificila.

Mandatul l-am dedicat procesului de modernizare a Romaniei si nu as vrea ca Romania sa faca pasi inapoi. in acest moment prin ceea ce s-a intamplat in ultimele doua saptamani va pot spune ca Romania a facut multi pasi inapoi din punct de vedere al credibilitatii. As vrea sa spun ca ceea ce a facut USL nu este cinstit. Nu este cinstit sa ai ca obiectiv acaparea institutiilor statului si punerea lor la dispozitia partidului si pentru a legitima aceasta lipsa de democratie sa incerci sa te ascunzi in spatele votului popular. USL incearca sa-si legitimeze reflexele totalitare. Ei au ramas ancorati in modul de a guverna din perioada Iliescu-Nastase, cand functionau ca partid-stat.

Nu este cinstit sa pun un presedinte care a fost ales de doua ori si dupa opt ani de mandat si trei ani de criza sa obtina 51% din voturi. si totusi sunt convins ca romanii nu vor participa la acest mod de a face politica si ceea ce cer celor care ma sprijina este victoria in referendum. Obiectivul meu este sa castig referendumul. Foarte multi pleaca de la premisa ca erodat de guvernare voi pierde referendumul. Ei mizeaza pe faptul ca romanii pot fi pacaliti. Am convingerea ca romanii vor fi cinstiti cu presedintele lor, vor aprecia ceea ce am facut, ca mi-am asumat momentele dificile prin care Romania a trecut.

Priveam la actiunile Guvernului, ele nu sunt cinstite, iar romanii nu pot fi partasi la necinste, chiar daca romanii au destule motive sa fie suparati pe mine. incearca sa spuna ca listele care au fost valabile pe 10 iunie nu mai sunt valabile pe 29 iulie. Este necinstit pentru ca electorii sunt inregistrati la Evidenta Populatiei si nu la statistica. Dupa domnul Ponta si dupa Ministerul de Interne nu sunt cei 1 milion de romani din Italia, nici cei din Spania, nici cei din Germania, nici cei din Franta. Acest lucru nu este cinstit, iar romanii nu vor participa la acest lucru necinstit…”

Citeste mai mult!

 

Exit mobile version