Inventivitatea romanului nu are limite cand este vorba de castigat bani. Au demonstrat-o doi barbati si o femeie care au vrut sa ‘dea o mana de ajutor’ unor indieni sa ajunga in vestul Europei.
Cei trei au preluat un grup de transfugi in Caras-Severin, insa de aceasta data si-au facut si un plan sa nu fie prinsi de politisti. Femeia a plecat inaintea partenerilor sai la volanul unui BMW sa sondeze terenul si sa ii anunte pe colegi daca apar politistii pe drum. Socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea din targ.
Femeia a fost trasa pe dreapta in localitatea caraseana Goruia. Tanara nu a mai apucat sa isi anunte si colegii, care o urmau cu un microbuz, si acestia au fost si ei opriti cateva minute mai tarziu. In masina de transport au fost gasiti cinci barbati si o femeie, cu varste cuprinse intre 25 si 35 de ani, care veneau din India.
Cei trei romani vor fi cercetati pentru trafic de migranti, iar cei 6 indieni pentru trecere frauduloasa a frontierei de stat.