Opinia Timisoarei

Tranzitarea Ungariei va fi permisa doar pe anumite culoare de trafic

Ministerul de Externe a transmis ca ministrul Bogdan Aurescu a avut o discutie telefonica cu omologul sau ungar Péter Szijjártó, in contextul clarificarilor cerute dupa ce Ungaria a anuntat ca isi inchide granitele.

Astfel, conform oficialului ungar, tranzitarea teritoriului Ungariei va fi permisa in continuare in aceleasi conditii si se va face prin aceleasi puncte de trecere ale frontierei si pe aceleasi culoare rutiere stabilite. A aratat ca regulile preconizat a fi schimbate se refera la intrarea in Ungaria ca destinatie finala a calatoriei. De asemenea, a sugerat ca autoritatile politienesti de resort din cele doua state sa mentina un contact apropiat in perioada imediat urmatoare pentru eventuale clarificari tehnice.

Conditii de calatorie pentru Ungaria actualizate periodic sunt disponibile la urmatorul link: http://www.mae.ro/node/51934.

MAE reaminteste ca, in prezent, sunt aplicabile urmatoarele conditii de tranzit pentru pasageri:

– durata tranzitului sa nu depaseasca 24 de ore;
– persoanele nu prezinta simptome specifice infectiei cu COVID-19;
– sa prezinte un document din care sa rezulte fara echivoc scopul deplasarii si tara de destinatie, respectiv sa aiba asigurata intrarea pe teritoriul statului vecin Ungariei, aflat pe ruta de tranzit catre tara de destinatie.

Tranzitul se va efectua doar pe traseele desemnate si publicate pe pagina web a politiei ungare, fiind indicate in mod explicit locurile de oprire/odihna.

Vineri, autoritatile din Ungaria au anuntat ca inchid granitele pentru straini de marti, 1 septembrie, in incercarea de a reduce infectarile cu noul coronavirus

Exit mobile version