Opinia Timisoarei

Traseul turcoaz al Revolutiei de la Timisoara poate intra in licitatie. Cum a fost rezolvata controversa pe locul in care a pierit primul erou din 1989. A intervenit Corneliu Vaida

TIMISOARA. Dupa ce in vara anului trecut erau prezentate primele desene cu „Traseul Revolutiei”, pe care firma care le-a realizat cu 130.000 de euro si le-a inchipuit in culoarea turcoaz, autoritatile au reusit acum, in sfarsit, sa obtina autorizarea tuturor documentatiilor necesare. Proiectul tehnic e gata si a fost aprobat in Consiliul Local, luni, astfel ca poate fi scoasa la licitatie executia proiectului.

CITESTE SI: Timisoara, primul oras din Europa de Est in care a circulat tramvaiul tras de cai. 155 de ani de la una dintre premierele orasului 

O controversa a fost iscata de catre unul dintre cele 9 locuri de pe traseu in care s-ar fi inregistrat prima victima a represiunii regimului comunist de la Timisoara, astfel ca a fost nevoie de interventia activistului civic si revolutionar Corneliu Vaida pentru a pastra adevarul istoric.

Nu va fi modificat proiectul, intrucat acesta este pe fonduri europene, insa va fi completat prin semnalizarea zonei in care s-a stins primul martir al Revolutiei Romane – Rozalia Popescu.

Eu sunt unul care insist ca locul unde a decedat prima victima a Revolutiei, respectiv Rozalia Popescu, si nu e vorba de Revolutia din Timisoara, ci de Revolutie in general. Dansa a fost prima victima a Revolutiei, in dupa-amiaza zilei de 17 Decembrie 1989. Cred ca acest lucru trebuie marcat si inclus in Traseul Revolutiei in mod distinct, nu sa fie pus la gramada cu zona Bailor Neptun, pentru ca este la 400 de metri de zona Bailor Neptun, respectiv la intersectia strazilor Pestalozzi cu bulevardul Parvan, unde este podetul care acum este inchis (Pasarela Indragostitilor, n.r.), chiar pe locul fantanii arteziene. Acolo a fost calcata Rozalia Popescu in amiaza zilei de 17 Decembrie, eu fiind martor ocular (…) Va rog insistent ca locul in care a murit prima victima a Revolutiei sa fie marcat in traseu in mod specific, si locul acela sa fie marcat macar cu o placa pe caldaram” a spus revolutionarul Corneliu Vaida intr-o interventie in cadrul sedintei online a consilierilor locali.

Activistul civic a atras atentia ca uitarea se aseaza peste momentul de cotitura din istoria recenta a Romaniei, daca autoritatile nu fac nimic.

Nu numai administratia trecuta nu a prea facut nimic, ci cu regret o spun, ca nici administratia dumneavoastra, mai ales anul trecut cand a fost anul Capitalei Culturale Europene, cand sincer nu prea am sesizat manifestari dedicate Revolutiei. Este un brand. Timisoara a fost primul oras care s-a ridicat impotriva comunismului. Asta este deja un brand si ar trebui exploatat. Anul acesta se implinesc 35 de ani de la Revolutie. Mi-ar placea sa vad un program foarte clar, dedicat acestei aniversari, pentru ca, cu timpul, eu constat ca, in loc sa apara mai multe adevaruri, apar mai multe neadevaruri legate de Revolutie, iar Revolutia devine din ce in ce o tot mai mare necunoscuta. Si asta o constat mai ales la nivelul tineretului, pentru ca in scoli si nici in afara lor, vorbim de gimnazii, licee, facultati, subiectul Revolutiei este tratat cu foarte multa superficialitate.De aceea, rog administratia locala sa se ocupe de acest program in acest an aniversar, iar martirii Revolutiei si cei care am participat atunci acolo, sa fim inclusi in acest program„, a mai spus revolutionarul Corneliu Vaida.

Traseul Revolutiei va cuprinde punctele fierbinti din Decembrie 1989 deja stabilite prin proiect: Baile Neptun (Splaiul Tudor Vladimirescu), Cimitirul Eroilor (Calea Lipovei), Piata Libertatii, Palatul Administrativ (bulevardul Revolutiei din Decembrie 1989), Piata Victoriei, Calea Martirilor, Piata Sfantu Gheorghe, Podul Traian si Piata Maria.
Itinerariul va fi completat, in afara proiectului, cu intersectia Pestalozzi cu Parvan, locul fantanii arteziene.

Traseul Revolutiei este finantat cu fonduri din PNRR, iar valoarea lucrarilor se ridica la 10.688.905,84 lei, adica aproximativ 2 milioane de euro.

***

Va reamimtim, pe viitorul Traseu al Revolutiei vor fi realizate placi din granit turcoaz si bronz, asezate in platforma, cu texte gravate, dar va fi facuta si o aplicatie care va contine fotografii si inregistrari din Decembrie ’89.

Concret, aceste elemente vor cuprinde unul sau mai multe dreptunghiuri acoperite cu dale din granit turcoaz, de dimensiuni identice 1×1 m. Acestea vor fi înconjurate de o bandă din bronz, cu rol de delimitare, însă așezate la aceeași cotă pentru a fi ușor și permanent accesibile.

Pe banda metalică va fi inscripționat un text despre momentul particular legat de acel loc în zilele Revoluției din Decembrie. Textul este formulat la persoana a treia, o relatare a celor mai importante evenimente petrecute în acel loc, sau în zona adiacentă.

O placă din același metal va conține un scurt citat dintr-o mărturie a unui participant direct la evenimente. Aceste texte vor fi culese din declarații ale supraviețuitorilor și martorilor evenimentelor și vor fi formulate la persoana întâi.

Acolo unde spațiul o permite, va fi așezat un element de mobilier urban, care va permite marcarea mai bună, dar și folosirea spațiului pentru odihnă sau socializare. O placă din același metal (bronz) va fi integrată în suprafața băncii. Aceasta va conține un text gravat de dimensiuni minimale și va menționa locul ca făcând parte din întregul traseu, precum și invitația de a accesa platforma de realitate extinsă a proiectului. Textul va avea și o variantă sintetică în Braille. Acolo unde amplasarea băncii nu este posibilă, se va integra o variantă succintă în banda metalică din jurul platformei din piatră.

Accesibilitatea platformei virtuale se va face prin scanarea codului QR poziționat ori pe bancă, ori unde va fi placa cu textul gravat. Platforma online deschisă va genera o arhivă dinamică cu fotografii, înregistrări video și audio și alte documente referitoare la Revoluție și oras„, precizau reprezentantii Primariei Timisoara in august 2023, atunci cand erau dezvaluite primele imagini cu viitorul Traseu al Revolutiei.

Exit mobile version