Trecerea la ora de iarna, ora Europei Orientale, nu va modifica mersul trenurilor in vigoare pana la acea data, a anuntat, marti, CFR Calatori. Trenurile de calatori vor pleca din statiile de formare dupa ora oficiala de vara pana in noaptea de 30 spre 31 octombrie ora 4.00, care devine ora 3.00.
In noaptea de sambata spre duminica, toate trenurile de calatori care au ora de plecare din statiile de formare dupa 4.00, ora oficiala de vara, vor pleca la orele din mersul de tren in vigoare, respectand ora Europei Orientale.
Trenurile de calatori aflate in circulatie dupa ora 4.00, ora oficiala de vara, vor opri in statiile din parcurs stabilite, unde vor stationa pana la ora de plecare din orarul in vigoare dupa noua ora a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanta scurta pana la statia finala isi vor continua mersul pana la capat, potrivit CFR Calatori.
Avand in vedere ca si in tarile vecine trecerea de la ora de vara la ora Europei Orientale se face tot in 31 octombrie, intre statiile de frontiera cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina si Bulgaria trenurile vor circula dupa orarele din mersul de tren in vigoare.