Opinia Timisoarei

Trei poduri si o pasarela, skatepark, noi mijloace de transport sau Polivalenta mica in proiectul de Buget 2025 pentru Timisoara. Cum se impart peste 2,6 miliarde lei

TIMISOARA. Primăria Timișoara anunță că, pentru anul 2025, va avea la dispoziție cel mai mare buget de pana acum, de 2,65 de miliarde lei, adică peste 530 de milioane de euro.

In 2024, Timisoara avea un buget de 2,5 miliarde, iar in 2023 de 2,3 miliarde lei.

Spre comparatie, Cluj Napoca are anul acesta un buget de 5 miliarde, dublu fata de Timisoara, iar Oradea de 3,7 miliarde lei in 2025.

Aproape jumătate din bugetul propus pentru anul acesta la Timisoara va merge spre funcționarea aparatului administrativ, în timp ce puțin peste jumătate se va îndrepta spre dezvoltare.

CITESTE SI: Drumul care va asigura legatura Mosnita Veche – Timisoara – Ghiroda va intra in modernizare. Se pregatesc primele miscari in teren pentru o noua bucata din Centura Mica

Pentru investitii a fost alocată suma de 1,35 miliarde de lei, ce cuprinde atât bani pentru continuarea unor lucrări aflare în desfășurare, care s-au regasit si in bugetul pe 2024, cât și pentru demararea unora noi. Este vorba despre terminarea lucrărilor la pasajul Solventul, la baza sportivă din zona Mircea cel Bătrân, stadionul Lego, campusul Lenau sau Clinica de balneologie si altele.

De asemenea, sunt prevăzute fonduri pentru cumpărarea de noi mijloace de transport.

Conducerea primăriei vorbeste si despre cele 3 poduri care vor fi construite/modernizate, Solventul, Slavici – Polonă din zona Freidorf si Muncii, precum și Pasarela Îndrăgostiților de la Parcul Copiilor.

Au fost alocați bani și pentru cofinanțări la Traseul Revoluției, regenerarea urbană din zona Traian, retehnologizarea rețelei de termoficare, dar si pentru viitorul skatepark, pentru Sala Polivalentă de pe strada Podeanu, dar și pentru lucrări în mai multe școli din Timișoara.

26 de milioane de lei vor fi alocați anul acesta către spitale.

La secțiunea de funționare urmează să fie repartizată suma de 1,3 miliarde, fonduri din care vor fi susținute transportul și iluminatul public, termoficarea, curățenia sau spațiile verzi.

90 de milioane de lei urmează să fie alocate pentru reparațiile la străzi și trotuare din Timișoara.

Municipalitatea a anunțat, de asemenea, o scădere a cheltuielilor cu personalul de 42 de milioane de lei, de la 276, în 2024, la 234 în anul în curs.

Timișorenii care vor să dezbată proiectul de buget sunt așteptați joi, de la ora 17.00, în sala de consiliu a Primăriei.

Înscrierea se face online la adresele consultare@primariatm.ro și primariatm@primariatm.ro, sau fizic la Camera 12 până la data de 26.03.2025, ora 12:00.

Proiectul de buget al Timișoarei pe 2025 poate fi consultat AICI.

Exit mobile version