Circulatia feroviara pe magistrala Timisoara – Bucuresti este blocata, vineri dimineata, dupa ce un tren destinat transportului de marfa a deraiat in judetul Mehedinti, in apropierea orasului Orsova, doua trenuri cu calatori aflate in apropierea zonei unde a avut loc incidentul fiind oprite pe sine. (FOTO: Arhiva)
Primele informatii arata ca patru vagoane ale unui tren de marfa destinat transportului de cereale, format din 35 de vagoane, au deraiat, vineri dimineata, in apropiere de Orsova, iar doua dintre vagoanele deraiate s-au rasturnat.
In momentul producerii incidentului, trenul de marfa nu era incarcat cu cereale.
La ora transmiterii acestei stiri, circulatia feroviara pe magistrala Timisoara – Bucuresti este blocata, doua trenuri de persoane asteptand in apropierea incidentului repunerea pe sine a vagoanelor deraiate, pentru a-si putea continua drumul.
Astfel, este in asteptare un tren care se deplasa pe ruta Orsova – Caransebes si un altul care circula intre Bucuresti – Timisoara.
La fata locului, s-au deplasat mai multe echipaje de pompieri pentru eliminarea pericolului izbucnirii unui incendiu, in zona respectiva alimentarea cu energie electrica fiind oprita intrucat vagoanele deraiate au rupt un stalp de inalta tensiune si firele de electricitate.
Totodata, CFR a luat masura transbordarii pasagerilor blocati in cele doua trenuri de persoane, in garile din Drobeta Turnu Severin si, respectiv, Baile Herculane, acestia urmand sa fie transportati cu autocare puse la dispoztie de companie.
La fata locului, angajatii CFR vor decide modul in care vor repune pe sine vagoanele deraiate.