Opinia Timisoarei

Tronsonul Szeged – Mako va fi deschis circulatiei luna viitoare. Pana la Nadlac, Ungaria mai are de construit 20 de kilometri de autostrada. Romania, inca 440 km

Ungaria mai face un pas pentru a aduce autostrada pana la granita cu Romania. Tronsonul Szeged – Mako, din cadrul Autostrazii M43, care leaga Auto­strada M5 de Nagylak, la fron­tiera un­garo-romana, va fi deschis circulatiei la finele lunii viitoare, po­trivit totalcar.hu.


Tron­so­nul are o lungime de aproape 32 de kilo­metri, iar investitia totala s-a ridicat la aproximativ 312 milioane de euro, din care doua treimi au fost asi­gurate din fonduri europene nerambursabile. Proiectul ar fi trebuit finalizat in august 2010, dar a fost intarziat din cauza inun­datiilor de pe Tisa, din vara anului trecut, care au blocat lucrarile la podul dublu suspendat de peste rau, parte a autostrazii. Podul, cu o deschi­dere intre piloni de 180 de metri, a fost supus zilele trecute la ultimele teste.

Tronsonul de autostrada va asi­gura o viteza medie de deplasare cel putin dubla in comparatie cu vechiul Drum National 43, ce leaga granita romano-ungara de Szeged. Pana la frontiera cu Romania, ungurii mai au de construit aproximativ 20 de kilo­metri de auto­stra­da, acest ultim tron­son fiind initial pro­gramat pentru deschidere in 2012. Cum insa in partea romaneasca a autostrazii din cadrul coridorului IV nu se intam­pla mai nimic, autoritatile ungare nu mai au niciun motiv sa se grabeasca.

Ca sa se lege de M43 si, astfel, de Eu­ropa, prin coridorul IV, Romania mai are de construit cel putin 440 de kilometri de autostrada. Si asta doar pentru a conecta Bucurestiul, via Pi­testi, acolo unde se afla capatul de auto­strada cel mai apropiat de gra­nita. Daca se ia in calcul orasul Cons­tanta, pana unde se intinde de fapt cori­dorul IV paneu­ro­pean in tara noastra (A1 + A2), Romania mai are de construit peste 512 kilometri de auto­strada, incluzand atat tron­soa­­nele cu­prinse intre actuala A1 si Nadlac, cat si cele dintre Cernavoda si Constanta.

Exit mobile version