Sergiu Nicolaescu, care a decedat joi, la varsta de 82 de ani, a fost incinerat conform propriei dorinte. Dana Nicolaescu, sotia regizorului, a declarat joi ca incinerarea a fost „dorinta expresa” a sotului sau, pe care i-a respectat-o, si a solicitat presei sa trateze „cu decenta si respectul cuvenit tragicul eveniment cauzat prin disparitia sotului ei”.
Trupul neinsufletit al lui Sergiu Nicolaescu a fost depus sambata, la ora 11.20, la crematoriul Vitan Barzesti din Bucuresti. La crematoriu s-au strans cateva sute de persoane care au dorit sa il conduca pe ultimul drum pe cunoscutul regizor, insa incinerarea a avut loc in cadru restrans. La crematoriu s-au aflat familia si prietenii lui Sergiu Nicolaescu, intre care regizorul Ioan Carmazan, dar si fostul presedinte Ion Iliescu, care au luat parte la ceremonia de incinerare.
De asemenea, la crematoriu s-a aflat si o garda militara, care a tras salve in memoria lui Sergiu Nicolaescu, regizorul fiind astfel incinerat cu onoruri militare.
„A fost ultimul act al ceremoniilor prin care ne-am luat ramas bun de la Sergiu Nicolaescu. Eu cred ca cea mai buna apreciere, cea mai buna cinstire, au aratat-o oamenii. Au fost o multime de oameni si ieri si astazi de dimineata, care au vrut sa-si ia ramas bun de la Sergiu Nicolaescu. Pentru un om public si pentru un om de arta cum a fost el, un mare creator, nu exista bucurie mai mare decat aceasta. Sa stie ca a slujit o cauza apreciata de cei multi. Pentru ca el a facut filme adresate oamenilor, adresate maselor, adresate poporului roman. si cea mai buna cinstire a fost acest mod in care oamenii au tinut sa-si ia ramas bun de la el”, a spus Ion Iliescu, la iesirea din crematoriul Vitan Barzesti.
in timpul declaratiei, cativa oameni dintre cei stransi langa gardul crematoriului au strigat cuvantul „rusine”, fiind nemultumiti de faptul ca trupul neinsufletit al regizorului a fost incinerat si nu inmormantat.
Pe de alta parte, in momentul in care sotia lui Sergiu Nicolaescu a iesit din crematoriu, reactia persoanelor adunate langa crematoriu a fost destul de vehementa, oamenii strigand din nou „rusine”.
insa, in timpul ceremoniei de incinerare, oamenii stransi la crematoriu au avut stari diverse, trecand de la aplauze pentru Sergiu Nicolaescu, la nemultumire, pentru ca nu au unde sa depuna coroane si lumanari in memoria regizorului.