TIMISOARA. S-a dat unda verde sistemului de ‘inchiriat’ biciclete din statiile RATT. Unii timisoreni s-au plimbat, inca de luni, cu vehiculele pe doua roti cumparate cu fonduri europene.
Impresiile sunt pozitive, in prima faza, insa bicicletele pot fi preluate numai o ora, asa ca cei care nu le duc intr-o statie RATT la o ora dupa ce le-au inchiriat sunt pasibili de amenzi.
Gratie sistemului VeloTM, in 25 de statii RATT au fost amenajate rastele cu biciclete, cumparate cu fonduri europene. Vorbim despre 300 de vehicule, care pot fi folosite doar pentru transport intre statii, nu pentru promenada. Timisorenii nu trebuie sa scoata niciun leu din buzunar pentru a le lua din rastele.
Un biciclist care a testat sistemul de inchiriat biciclete le impartaseste si timisorenilor impresiile lui.
„Sunt confortabile, functioneaza bine, momentan, sunt noi, sunt perfecte pentru oras deoarece poti descaleca usor de pe ele. Are cos, ceea ce este benefic pentru unele persoane”, scrie Alex Valentin-Pokus.
Alex explica si procedura care trebuie parcursa de cei care vor sa inchirieze bicicletele din statiile regiei.
„Dupa ce completati doua exemplare dintr-un formular, pe care le primiti la sediul RATT de pe Take Ionescu, predati acele 2 formulare impreuna cu buletinul si cardul RATT (portofelul electronic); asta daca aveti unul, daca nu, vi se va face unul. Important e sa aveti o adresa de email activa, deoarece pe ea veti primi PINUL de acces cu care veti inchiria bicicleta. Pinul il primiti la maximum 5 minute dupa ce predati acele formulare.
Dupa ce aveti pinul, puteti merge la o statie de biciclete, apasati RIDICARE BICICLETA, apropiati cardul de Totem, asteptati sa apara pe ecran numarul cardului, dupa care introduceti pinul primit pe email, apoi mergeti la una din biciclete, apropiati cardul de ecranul din partea dreapta a bicicletei pe care doriti sa o ridicati, asteptati sa se faca ledul din verde in portocaliu, dupa care se aude un sunet de deblocare, apoi puteti sa trageti bicicleta din suport.
La returnare (dupa maxim 1 ora) mergeti in orice statie, apropiati cardul de ecranul unei porti si introduceti bicicleta, asteptati sa se faca ledul verde, iar apoi incercati sa vedeti daca bicicleta este asigurata. Pare greu, dar nu e deloc”, explica Alex Valentin-Pokus.
In prima saptamana de functionare a sistemului, in statiile cu rastele vor fi angajati ai RATT care vor explica cum se pot ridica bicicletele.
Daca aveti probleme si sistemul „refuza” bicicleta, trebuie sa sunati la regie, la numarul de telefon 0356.803.716.
Ce se intampla daca tineti bicicleta mai mult de 1 ora?
In fiecare statie cu rastel a fost scris regulamentul de inchiriere. Cei care nu il respecta risca o amenda intre 200 si 500 de lei.
„Cardul persoanei va fi suspendat pentru accesul la serviciul VeloTM, incepand cu data si ora de la care s-a inregistrat depasirea. Transportul intermodal cu biciclete este asimilat cu transportul in comun, iar dupa suspendarea cardului, potrivit HCL 371/2007, Art. 32, <<calatoria fara bilet, abonament sau legitimatie de calatorie va fi sanctionata cu amenda contraventionala cuprinsa intre 200 – 500 lei>>, transportul este considerat fraudulos. Depasirea duratei de timp de 10 ore de la ridicarea bicicletei este considerata furt, iar persoanei cu al carei card s-a ridicat bicicleta ii vor fi intocmite documentele necesare recuperarii prejudiciului”, se arata in regulament.
Atentie! Pe parcursul zilei, un calator are dreptul sa utilizeze un numar nelimitat de biciclete, insa nu are voie sa tina un vehicul mai mult de o ora.
Exista insa si alte reguli destul de clare. Bicicleta trebuie utilizata „in mod continuu, fara stationari, prin ridicarea la o statie si predarea la altele”. Vehiculele nu pot fi inchiriate de catre tineri sub 14 ani sau pentru transportul de pasageri, in mod deosebit pentru transportul copiilor. De asemenea, nu pot fi folosite pe furtuna sau vant puternic si nu au voie sa urce pe ele cei care au consumat alcool sau… droguri, mai scrie in regulament.