TIMISOARA. Peste 30 dintre cei mai buni artiști în artă stradală din lume participă, din această săptămână și până la sfârșitul lunii august, la un eveniment spectaculos, care are loc în ansamblul mixt Iulius Town Timișoara. Artiștii au la dispoziție un spațiu generos pentru a-și expune lucrările de graffiti: peste 2.000 mp, în tunelul auto din Iulius Town, care va face legătura între Bulevardul Antenei și Piața Consiliul Europei.
Primii doi artişti au ajuns la Timişoara tocmai din Argentina şi au început deja să lucreze la „tablourile” lor stradale. Printre aceştia se află Nicolas Romero Escalda, alias Ever Siempre, considerat a fi unul dintre cei mai apreciaţi artişti din lume, menţionat în albumul „Street Art Today: The 50 Most Influential Street Artists Today”. Celor doi li se vor alătura alţi grafferi talentaţi din Venezuela, Peru, Brazilia, Mexic, Spania, Franţa, Italia, Polonia, Republica Moldova şi România, toţi participanţi la mari festivaluri internaţionale de profil.
„Pentru că iubim arta, iar <<street art>> este deja o manifestare cu tradiție la Timișoara, am gândit această provocare pentru cei mai buni artiști din lume. Le punem la dispoziție o galerie inedită, prin care vrem să dăm şi mai multă culoare vieții timișorenilor. Aceste picturi stradale au și mesaje interesante, așa că suntem nerăbdători să vedem ce vor transmite artiștii. Credem că evenimentul în sine reflectă spiritul Iulius Town, acela de a însufleți comunitatea locală şi de a-i aduce laolaltă pe timișoreni într-un proiect viu, modern, colorat. Lucrările artiștilor, integrate în <<Under Town>>, vor fi gata până pe 30 august 2019, când vom inaugura prima etapă a proiectului mixt”, au declarat reprezentanţii companiei IULIUS.
Toate lucrările vor putea fi admirate la sfârşitul lunii august cu ocazia unui vernisaj de street art dinamic, care va îmbina muzica, dansul şi arta.
Festivalul este organizat cu sprijinul Corinei Nani, lector universitar la Facultatea de Arte şi Design din Timişoara şi cu cel al lui Sergio Morariu, preşedinte Fundaţia Enduromania.
„Șevaletul” artiștilor, pasajul subteran din Iulius Town, este soluția propusă de dezvoltatorii proiectului – companiile IULIUS și Atterbury Europe – pentru fluidizarea traficului în zonă. La finalizarea lucrărilor, investiția va fi donată municipalităţii. Pasajul este acoperit de o zonă verde, unde peisagiştii au început să amenajeze porţiuni de vegetaţie, cu arbuşti şi gazon, totul urmând a fi integrat în parcul ansamblului.
Iulius Town, cea mai mare investiție în real estate din vestul țării
Iulius Town, dezvoltat de companiile IULIUS și Atterbury Europe, este primul proiect mixt din vestul țării și cea mai mare investiție în real estate din regiune, în valoare de peste 220 de milioane de euro. Iulius Town le propune locuitorilor din regiune cea mai mare suprafață de retail din afara Bucureștiului, un pol regional de afaceri, dar și un parc superb care să-i încânte pe timișoreni 365 de zile pe an, indiferent de anotimp.
Prima etapă de dezvoltare, care va fi inaugurată pe 30 august 2019, va include: 120.000 mp de retail, noi branduri, 450 de magazine, un nou concept de cinema, cel mai mare centru de sănătate şi fitness din România, numeroase restaurante şi cafenele tematice, un parc, un centru de evenimente, 100.000 mp de spaţii office clasa A, un tunel auto şi 4.070 de locuri de parcare.