TIMISOARA. Proiectul de extindere a drumului dintre Timisoara si autostrada, prin Dumbravita, de peste 80 milioane de lei, a fost blocat luni bune de catre Primaria Timisoara care avea de achitat o datorie de un milion de lei.
CITESTE SI: Se prabuseste Stadionul ‘Dan Paltinisanu’ din Timisoara. Tribunele la care nu se mai vand bilete, de frica
Practic, Primaria Timisoara avea restanta aceasta suma dintr-o datorie mai veche fata de Ministerul Dezvoltarii. Existand aceasta datorie, ministerul nu putea sa aloce suma necesara pentru proiectul din Dumbravita, Primaria Timisoara fiind parte din acest proiect.
Primaria Timisoara a achitat suma restanta catre minister la sfarsitul anului trecut, insa piedicile nu s-au oprit aici. A mai aparut, intre timp, o datorie a municipalitatii, tot catre minister. O datorie de 38.000 de lei provenita din dobanzi si penalitati la suma initiala pe care o avea de platit.
Practic, parteneriatul primariei in acest proiect consta in mutarea stalpilor care sustin firele de troleibuz, in Dumbravita, pentru ca soseaua sa poata fi largita.
CITESTE SI: Se fac angajari la Primaria Timisoara. Lista posturilor libere
Din cauza acestei datorii, Consiliul Judetean Timis, parte si el din acest proiect, nu a putut demara investitia.
Zilele trecute, spune liderul CJ Timis, si aceasta din urma datorie a fost achitata, iar acum proiectul poate continua, conform graficului, chiar daca nu a fost inca semnat contractul de finantare.
„Nu s-a semnat contractul pentru ca asteptam ca Primaria Timisoara sa-si plateasca acea corectie financiara. A platit 1 milion de lei, iar Ministerul Dezvoltarii, cand a intocmit contractul efectiv si a facut ultimele verificari, a constatat ca Primaria Timisoara mai are de platit 38.000 de lei, dobanzi si penalitati aferente corectiei financiare. Am preluat documentele de la Ministerul Dezvoltarii, le-am transmis PMT, am inteles ca au facut plata. Suntem in grafic„, a explicat Calin Dobra.
Proiectul „Modernizare DJ 691: largirea la 4 benzi a sectorului km 2+725 (sens giratoriu) – Centura Timisoara si Centura Timisoara – Autostrada A1 (km. 12+975)” este estimat sa coste 80,4 milioane de lei. Din aceasta suma, contributia UE ar fi de 57,7 milioane, iar de la bugetul de stat ar urma sa vina 8,8 milioane. Contributia CJ Timis la proiect este de 12,5 milioane de lei, reprezentand achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, respectiv 1,35 milione de lei, contributia de 2% din valoarea eligibila a proiectului.
Foto: Arhiva