Pădurea este aurul verde al României și al planetei. În țara noastră, în ultimii ani, atenția autorităților și a publicului a fost atrasă de gestionarea fondului forestier și exploatarea lemnului, concretizându-se nevoia de oameni care să „rezolve” problema pădurilor și a faunei aferente.
Existrând o cerere mare de specialiști în domeniu, U.V.V.G. a demarat programul de licență Silvicultură, în cadrul Facultății de Științe Economice, Informatică și Inginerie. Studiile se întind pe o durată de 4 ani, la finalul cărora, după susținerea examenului de licență, absolventul dobândește calitatea de INGINER. Curricula a fost concepută astfel încât studentul să acumuleze cunoștințe teoretice și practice legate de gospodărirea pădurilor și produselor ei.
https://www.uvvg.ro/facultatea-de-stiinte-economice-informatica-si-inginerie/silvicultura-if/
Cadrele didactice ale facultății îmbină partea teoretică cu cea practică, studenții având oportunitatea de a ieși pe teren, unde se discută „pe viu” partea teoretică. Spre exemplu, la disciplina Cinegetică (vânătoare), anual se organizează cel puțin 4 ieșiri pe fondurile de vânătoare partenere, pentru acțiuni de inventariere a populațiilor de iepure, fazan, căprior sau mistreț.
Laboratorul utilizat este chiar PĂDUREA, unde se realizează studiul practic al fiecărei discipline. Suplimentar, în fiecare vară se organizează stagii de practică pentru studenți, la partenerii Universității: societăți comerciale de profil, ocoale silvice de stat sau de regim.
Specializarea Silvicultură oferă tuturor studenților posibilitatea de a se angaja în perioada verii și de a lucra „la pădure”, în ocoalele silvice de regim sau de stat, sau la partenerii anteprenoriali ai specializării, dar și de a pleca la finalul facultății cu o bază practică în câmpul muncii.
Înscrierile se pot face până în data de 29 iulie, pe adresa admitere.uvvg.ro , sau la sediile din Arad (Rectorat) și filiale.