Opinia Timisoarei

Ultimele IMAGINI cu Autostrada Vestului, ce ne scoate in Europa, inainte de marea INAUGURARE! Vom merge neintrerupt de la Timisoara la Budapesta! FOTO!

ARAD. Lotul II al Autostrazii Nadlac-Arad, dar si noul punct de control de la granita vor fi inaugurate in 11 iulie, cand se va face jonctiunea cu autostrada din Ungaria, la eveniment fiind asteptati premierul Victor Ponta si omologul sau din Ungaria, Orban Viktor.

Romania si Ungaria au convenit infiintarea unui nou punct de trecere a frontierei de stat, care va lega cele doua tari prin interconectarea autostrazilor A1 si M43, intre localitatile Nadlac (Romania) si Csanadpalota (Ungaria).

Noul punct de frontiera va facilita atat traficul international de persoane, cat si traficul international de marfuri, introducand, totodata, si o limita de greutate de 7,5 tone in privinta traficului prin punctul de la Nadlac- Nagylak.

Pe 11 iulie va fi deschis circulatiei lotul II al Autostrazii Nadlac-Arad, cuprins intre Pecica si Arad, dar si segmentul de autostrada din Ungaria, cuprins intre frontiera si Mako.

Reprezentantii consortiului care au realizat lucrarile la autostrada spun ca odata taiata panglica va fi deschisa si circulatia pe autostrada paneuropeana.

Lotul II din Autostrada Nadlac-Arad are o lungime de 16 kilometri, insa sase kilometri au fost deschisi circulatiei in luna decembrie 2014, odata cu primul lot, pentru a exista legatura intre DN 7 si soseaua de mare viteza. Astfel, CNADNR va deschide traficului cei zece kilometri ramasi, cuprinsi intre DN 7 Pecica si Arad.

Constructia Autostrazii Nadlac-Arad a fost impartita in doua loturi, pe o distanta totala de aproape 39 de kilometri. Primul a fost adjudecat initial de asocierea romano-portugheza Romstrade-Monteadriano Engenharia e Construcao-Donep Construct, pentru 115,8 milioane de euro, iar lotul II a revenit Alpine Bau, valoarea contractului fiind de 124,45 milioane de euro.

Lucrarile de constructie pentru cele doua tronsoane au fost deschise in octombrie 2011, termenul de executie fiind de un an si jumatate.

CNADNR a reziliat, la finele anului 2012, contractul pentru construirea primului tronson al autostrazii, motivul principal fiind intarzierea lucrarilor, si a atribuit, in decembrie 2013, asocierii italo-germane Astaldi-Max Boegl, un contract de 308 milioane de lei (69 de milioane de euro), cu TVA, pentru finalizarea acestora.

CNADNR a reziliat in vara anului trecut si contractul de proiectare si executie a lotului al doilea, dupa falimentul constructorului Alpine Bau din Austria, comunicand la vremea respectiva ca stadiul de executie a lucrarii era de 84,75%. Lotul al doilea al autostrazii Nadlac-Arad, in lungime de 16,6 kilometri, va fi finalizat tot de asocierea italo-germana Astaldi – Max Boegl.

SURSA FOTO: TV ARAD

Exit mobile version