A mai rămas putin până la cel mai mare spectacol aerian din vestul ţării, Timişoara Air Show 2019. Pregătirile sunt deja pe ultima sută de metri pentru mitingul aviatic ce se va desfăşura sambata seară, începând cu ora 19.00.
Accesul spectatorilor în perimetrul evenimentului va fi permis începând cu ora 17.00. Pentru cei care doresc să vină cu autoturismul, au fost amenajate parcări publice gratuite pentru aproximativ 6.500 de locuri de parcare, atât în partea dreaptă, cât și în partea stângă a drumului judeţean dintre centura oraşului şi aeroport, la circa 200-300 de metri de intrarea în aeroport. De asemenea, sâmbătă, în ziua mitingului aerian, Societatea de Transport Public Timişoara va suplimenta numărul curselor pe legătura municipiul Timișoara – aeroport și retur. În zona destinată spectatorilor vor fi amenajate spaţii de alimentaţie publică, unde se vor putea servi mâncare şi băuturi răcoritoare.
Începând cu ora 19.00, pe cer vor evolua: piloţii Forţelor Aeriene Române care vor fi prezenți cu escadrila de elicoptere şi cu o formațiune de aeronave F16; Aeroclubul României care va evolua cu formația Hawks of Romania – Șoimii României, condusă de George Rotaru, cu parașutiștii Blue Wings şi cu formația de zbor cu avioane ultra ușoare The Pelicans; Iacării Acrobați care vor decola alături de pilotul lituanian Jurgis Kairys și vor uimi spectatorii cu elemente de acrobație aeriană și efecte pirotehnice. La final, spectatorii vor putea asista la un concert susținut de timișorenii de la DJ Project.
Intrarea este gratuită, atât la spectacolul aerian, cât și la concert.
”Din experiența anilor trecuți, am ales ca și ediția din 2019 să o organizăm pe timp de seară, temperatura fiind mai suportabilă decât pe timpul zilei și astfel spectatorii vor putea să se bucure din plin de spectacolul aviatic și de efectele pirotehnice de la final. Pentru a facilita accesul, în acest an, administrația aeroportuară a dublat numărul locurilor de parcare, astfel încât cei care doresc să vizioneze mitingul aerian să poată ajunge în timp util.”, a declarat directorul general al aeroportului, Daniel IDOLU.
Traficul aerian se va desfăşura conform orarului obişnuit, însă pasagerii sunt rugaţi să ia în calcul faptul că pe traseul până la aeroport vor fi amplasate mai multe filtre ale Poliţiei pentru dirijarea traficului, astfel încât să își aloce suficient timp pentru a ajunge la ora potrivită pentru formalităţile de îmbarcare.