TIMISOARA. Dupa un sezon maraton care tinde spre aproape 50 de partide, este momentul ca si Leii din Banat sa aiba parte de un ultim meci acasa. Chiar daca este doar o finala de clasament, pentru locul 7, spectacolul este asigurat.
Asadar, SCM OHMA Mozzart Bet Timisoara o va intalni pe FC Arges la sala „Constantin Jude” cu incepere de la ora 18:00, joi. Este a doua partida din seria pentru locul al saptelea, care se desfasoara dupa sistemul „cel mai bun din trei jocuri”, cu pitestenii conducand 1-0 la general, dupa ce s-au impus luni cu scorul de 85-78. In cazul unui succes al formatiei banatene, meciul decisiv va avea loc luni la Pitesti.
Inaintea confruntarii de la sala „Constantin Jude” va avea loc prezentarea echipei de juniori U18 de la clubul timisoarean. „Leii” pregatiti de antrenorul Radenko Toroman au participat zilele trecute la turneul final al Campionatului National (la Bucuresti), de unde s-au intors cu medaliile de bronz.