„A fost cel mai scurt board pe care l-am avut in doi ani, pentru ca declaratiile scrise si raspunsurile verbale la intrebarile directorilor au fost suficient de clare si convingatoare. Perceptia unanima a fost pozitiva fata de ce s-a facut in Romania in ultimii doi ani. Dincolo de discutiile si dezbaterile interne din Romania, la nivelul comunitatii internationale a existat si exista preceptia ca prin eforturile din ultimii doi ani Romania are printre cele mai bune perspective din regiune (…) Se inchide o etapa de doi ani cu sacrificii mari din partea populatiei, dar cu efecte extrem de benefice pentru viitor”, a declarat pentru MEDIAFAX reprezentantul Romaniei la Fondul Monetar International, Mihai Tanasescu.
Valoarea viitorului acord de tip preventiv va fi de 3,09 miliarde DST ( 3,46 miliarde de euro la cursul actual), respectiv 300% din cota pe care o are Romania la FMI.
Tanasescu a precizat ca membrii board-ului FMI au apreciat ideea de a asigura continuitate printr-un program care va privi in principal probleme de reforma structurala nerezolvate pana in prezent.
„Sigur ca mai sunt probleme, cum ar fi arieratele sau situatia intreprinderilor de stat (…) A fost insa foarte bine primita ideea unui acord care sa creeze continuitate tocmai pe problemele nerezolvate, pentru ca viitoarea intelegere se va concentra in principal pe reforme structurale”, a continuat Tanasescu.
El a explicat ca exista, intr-adevar, o necorelare intre noul program cu FMI, care va incepe de la 31 martie, si viitoarea intelegere cu Comisia Europeana, ce va fi semnata, cel mai probabil in mai, dupa primirea ultimei transe de 150 de milioane de euro din actualul acord.
In februarie, seful misiunii FMI in Romania, Jeffrey Franks, a declarat ca la finele lunii martie comitetul director al Fondului Monetar International va discuta cea de-a saptea evaluare a acordului stand-by si termenii viitorului acord de tip preventiv cu Romania.
Romania a mai primit suma de 11,27 miliarde de euro de la FMI in cadrul pachetului de asistenta financiara de aproximativ 20 miliarde de euro. Romania a primit joi a patra transa, in valoare de 1,2 miliarde de euro, din imprumutul de la Comisia Europeana, astfel incat suma totala virata de Executivul Uniunii Europene in ultimii doi ani se ridica la 4,85 miliarde de euro.