TIMISOARA. Victor Vulpe si-a adjudecat medalia de argint la World Championship of Shoemaking 2023, zilele trecute la Londra, si a doborat recordul mondial pentru densitatea cusaturii ce prinde talpa. Este a doua participare a Romaniei la competitia care poate fi comparata cu Jocurile Olimpice ca importanta in lumea designului de lux in materie de incaltaminte. In ambele momente tara noastra a fost reprezentata de banateanul Victor Vulpe.
Nascut in Arad in 1975 si devenit timisorean, Victor Vulpe este artist licentiat in pedagogia artei si creeaza ceea ce acum numim pantofi „bespoke”. El a inceput sa lucreze cu piele de la 25 de ani, iar de vreo 20 de ani creeaza exclusiv incaltaminte de lux. Acum a ajuns sa incalte, cu pantofi unici, personalitati si clienti celebri: de la artisti plastici de anvergura internationala, la oameni de afaceri milionari, manageri expati sau oameni pasionati.
In 2019, Victor Vulpe a participat pentru prima data la celebra competitie internationala care aduna cei mai mari creatori de pantofi de lux din lume. Nu a ajuns pe podium, dar a pus Romania pe harta creativilor acestui domeniu.
World Championships of Shoemaking este o competitie stransa si neobisnuita. Cu cateva luni inainte de jurizare se anunta tema pantofului care trebuie creat. Pantof, la singular, pentru ca artistii nu vor confectiona o pereche, ci doar unul, mai exact stangul. Tema din acest an s-a numit: Black Balmoral boot.
„Gheata prezentata la Londra e inchisa in partea de sus cu limba, care e mult mai lunga, si care e cusuta de fete. Se pare ca nu toti membrii juriului de la Londra au inteles dificultatea metodei, ba chiar nici nu au observat ca ar fi ceva ciudat la gheata mea. Cu toate astea, a impresionat ansamblul si forma echilibrata a calapodului. Plus un record mondial pentru densitatea cusaturii ce prinde talpa: 30 de pasi pe inch. Recordul doborat era de 25. Ma asteptam sa fie greu de „citit” gheata, de aceea am incercat sa creez un ansamblu irezistibil in primul rand”, declara Victor Vulpe, vicecampionul mondial in Constructia Pantofului.
In juriul World Championship of Shoemaking 2023 sunt pantofari ce lucreaza la John Lobb, Berlutti, independenti si alti specialisti cu renume mondial in breasla.
Medalia de argint pe care romanul a obtinut-o este insotita un premiu in bani si de un turneu in jurul lumii pentru gheata sa, timp de un an, in cele mai mari capitale, pe toate continentele.
Ce inseamna un pantof „bespoke”
Un pantof „bespoke” e facut 100% manual, de artistul creator. Este un proces intreg care dureaza si mai mult de sase luni. Mai intai apare ideea in mintea clientului, apoi informatia e transmisa creatorului. Inainte de pantof trebuie facut un calapod pe masurile clientului si abia dupa acesta se construieste piesa propriu-zisa. Un pantof de lux, explica Victor Vulpe, se naste in minimum sase luni.
„Mai intai se discuta, detaliat. Apoi se deseneaza. Clientul merge la probe ca la croitor, de minimum trei ori pe durata procesului. Prima data pentru masuri, apoi pentru a verifica cat de bine e facut calapodul, apoi la proba finala. Fiecare detaliu e stabilit cu clientul, iar asta inseamna un calapod – adica un model – o alta pereche de pantofi. Niciun alt client nu va putea incalta respectiva pereche. Nu o sa i se potriveasca, in mod sigur. Ea e facuta pentru o unica persoana. E ca in povestea Cenusaresei”, mai spune Victor Vulpe.