Potrivit purtatorului de cuvant al Inspectoratului de Politie al Judetului Timis, Andreea Cinteza, un barbat de aproximativ 60 de ani, a fost gasit mort, dupa ce decedase de mai multe zile, intr-un apartament de pe Bulevardul 16 Decembrie, din Timisoara, in care locuia cu chirie.
”Barbatul locuia singur, intr-un apartament inchiriat, pe Bulevardul 16 Decembrie. A fost gasit decedat, se pare ca e mort de cateva zile. Din primele verificari efectuate la fata locului s-a stabilit ca el nu prezenta urme vizibile de violenta pe corp. Medicul care a eliberat certificatul medico-legal spune ca nu este vorba despre o moarte suspecta. Barbatul a decedat pe cale naturala, a facut infarct, cel mai probabil”, a declarat Andreea, Cinteza.
Proprietarul apartamentului, cel care a anuntat politia si pompierii la numarul unic de urgente 112, a povestit ca incearca de cateva zile sa dea de chirias insa acesta nu raspundea. Deoarece usa locuintei era incuiata din interior, acesta a anuntat autoritatile. Un echipaj de pompieri a intervenit si a spart usa, iar pe pat a fost gasit trupul fara viata al batranului.
Politistii au deschis o ancheta in acest caz, iar rezultatul raportului medico-legal va stabili cu exactitate conditiile in care a murit barbatul.