TIMISOARA. La cei 64 de ani ai sai, un barbat din Timisoara parea sa fie doar un bunic cumsecade ce mergea la piata dimineata. Intr-una din zile, politistii l-au vazut iesind din scara blocului cu o sacosa si au avut o banuiala cum ca batranul nu merge sa cumpere legumele pentru zacusca din aceasta toamna.
I-au cerut sa le arate cu ce anume se indreapta spre piata din cartier. In plasa, barbatul cara nu mai putin de 180 de pachete de tigari.
Politistii de la Sectia 1 au trecut apoi la perchezitia locuintei timisoreanului. Aveau sa descopere un adevarat depozit clandestin de tigari de contrabanda: 36.600 de tigarete. Erau ascunse in lada de la pat si in mai multe valize dosite prin apartament.