TIMISOARA. Grav accident de circulatie, duminica dupa amiaza, in localitatea Jebel. Doua masini s-au izbit si au fost aruncate de pe sosea, in urma impactului.
Imediat, la locul accidentului au ajuns mai multe echipaje de politie si pompieri, dar si ambulante SMURD. In total, 9 oameni au fost implicati in accident, iar 3 dintre ei au fost dusi de urgenta la spital.
„La momentul sosirii echipajelor la fața locului, una dintre victime era blocata. Pompierii au actionat pentru degajarea acesteia.
In accidentul rutier au fost implicate 9 persoane, rezultand 3 victime. Doi adulti si un minor (insoțit de inca un adult) au fost transportati la spital de catre echipajele medicale, in stare constienta si cooperanta, prezentand politraumatisme„, transmit reprezentantii ISU Timis.
Accidentul a avut loc dupa ce o soferita a intrat intr-o intersectie fara sa se asigure.
„O femeie, in varsta de 46 de ani, a condus un autoturism pe o strada secundara din localitatea Jebel, iar la o intersectie nedirijata cu o alta strada secundara din localitate, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un barbat, in varsta de 21 de ani.
In urma impactului au fost raniți 3 pasageri din autoturismul condus de femeie, respectiv un baiat in varsta de 12 ani și 2 femei in varsta de 24 și 47 de ani„, spun reprezentantii IPJ Timis.
Politistii au deschis un dosar penal pentru vatamare corporala din culpa.