Opinia Timisoarei

Un jandarm din Timisoara, saltat dupa ce a jefuit transfugi! Vezi cum a fost posibil si ce s-a intamplat!

UPDATE: Atat pe numele jandarmului, cat si pe cel al prietenului sau, Judecatoria Timisoara au emis mandate de arestare pentru 29 de zile fiind cercetati pentru talharie. In plus, jandarmul mai este cercetat si pentru uzurpare de calitati oficiale.

_________________________________

UPDATE:Suntem un grup organizat, am vorbit cu trei conationali care au promis ca ne vor duce ilegal in Ungaria si care urmau sa primeasca banii de la noi”, a spus unul dintre pakistanezi.

Un alt cetatean pakistanez a povestit cum s-a desfasurat jaful si a tinut sa multumeasca Politiei.

Daca noi am venit in tara asta sa cerem protectia, asa suntem protejati? Una dintre persoanele care a venit la noi in camera ne-a aratat legitimatia de politie, apoi a inceput sa ne perchezitioneze. Am fost batuti si dezbracati complet. A scos arma, ne-a dezbracat complet si in repetate randuri ne-au spus sa le dam banii si daca noi nu vom da bani, ne vor omori . Noi multumim Politiei. Noi suntem solicitanti de azil si suntem in Romania de doua luni”, a spus un alt pakistanez.
_________________________________

UPDATE:Cei trei cetateni din Pakistan au forma legala pentru Romania, ei sunt inregistrati la Centrul de Tranzit in Regim de Urgenta pentru Refugiati din Timisoara. Dupa cum se cunoaste, acest Centru nu are regim inchis, iar cei inregistrati pot locui si in alte locatii”, a declarat Mihaela Les, purtator de cuvant al Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera Timisoara

______________________________________

Video-ul nu poate fi incarcat.

TIMISOARA. Un jandarm din Timisoara a fost retinut azi-noapte dupa ce a incercat sa jefuiasca 3 transfugi de origine pakistaneza. Ghinionul angajatului Ministerului de Interne a fost ca cei trei, erau… supravegheati de politistii de frontiera din Timis. Acum jandarmul este cercetat pentru talharie.

 

Pakistanezii au ajuns la Timisoara in urma cu cateva zile si vroiau sa treaca ilegal in Ungaria. S-au cazat la o pensiune din oras si asteptau o calauza. Politistii de frontiera au intrat pe fir si urmau sa-i retina pe cei trei. Numai ca, in timp ce ii supravegheau au avut surpriza sa vada cum 2 persoane au intrat in pensiunea in care erau cazati transfugii.

Cei doi, s-au prezentat in fata receptionierului spunand ca sunt politisti si au cerut sa-i vada pe acestia. Odata ajunsi in camera, i-au amenintat pe cei trei cerandu-le banii. Pentru a fi mai convingator, unul dintre agresori, Ionut Uscatu, angajat al Inspectoratului judetean de Jandarmi Timis a scos un pistol de air-soft.

Pentru ca cei trei transfugi nu aveau bani, jandarmul si colegul lui s-au multumit si cu telefoanele mobile ale pakistanezilor. Pentru ca avea o arma asupra lui, politistii de frontiera care ii monitorizau pe transfugi s-au temut sa nu se ajunga la crima si au cerut sprijinul trupelor speciale de interventie.

Cand sa plece insa din camera, jandarmul si colegul lui s-au trezit inconjurati de mascatii Politiei Timis.

Cei 5, atat transfugii cat si atacatorii acestora, sunt acum la politie pentru audieri.

In aceasta dimineata, Ionut Uscatu si-a dat demisia. El risca sa fie acuzat de tilharie.

Video-ul nu poate fi incarcat.
Exit mobile version