Romania a fost acoperita, inca de marti, de un nor de praf provenit tocmai din Sahara, de la o furtuna extrem de puternica. Meteorologii spun ca fenomenul este cauzat de circulatia maselor de aer.
„Acest praf saharian la origine a fost antrenat in circulatia atmosferica catre zona tarii noastre, pentru ca noi suntem influentati in acest moment de un sistem de presiune destul de scazut care s-a format in zona Marii Mediterane. Vorbim despre o circulatie sudica. In aceasta a fost antrenat o parte din praful saharian, praf care a traversat Podisul Anatoliei, Marea Neagra si se pare ca a ajuns pana in zona tarii noastre”, au spus reprezentantii Centrului National de Prognoza Meteorologica.
Romania s-a mai confruntat cu un asemenea fenomen si in urma cu 2 ani. Singurele efecte au constat in cresterea temperaturilor cu cateva grade.