Contractul pentru inceperea lucrarilor la constructia pistei aeroportului international Brasov-Ghimbav s-a semnat duminica intre Consiliul Judetean si firma Vectra Service SRL, castigatoarea licitatiei. Dupa terminarea pistei, anul viitor va incepe licitatia si pentru constructia terminalului pentru care, asa cum a declarat presedintele Consiliului Judetean, Aristotel Cancescu, sunt deja interesate firme din strainatate.
Pista va avea o lungime de 2850 de metri si o latime de 45 de metri iar lucrarile vor incepe in primavara anului viitor avand in vedere ca incepe sezonul de iarna.
‘Pista va fi construita la standardele internationale actuale, dintr-un beton special cu acordurile si benzile pentru dirijarea avioanelor din asfalt. Avem personal specializat pentru aceste lucrari si cred ca suntem cei mai potriviti pentru a executa acest proiect pentru ca avem toata logistica si organizarea chiar in zona Ghimbav ceea ce ne-a permis sa ofertam pretul cel mai mic. Garantez ca vom executa lucrarile la cele mai inalte standarde si la termenul contractual prevazut’, a declarat, duminica managerul firmei Vectra Service, Marcel Butuza, prezent in TOP 300 Capital cu o avere de 95-98 de milioane de euro.
Preşedintele CJ a spus ca peste doi ani primele avioane ar putea ateriza pe aeroportul de la Brasov. Pretul pentru constructia pistei este de 12,7 milioane de euro plus TVA.