Sute de timisoreni care protesteaza impotriva exploatarii miniere de la Rosia Montana s-au adunat, duminica dupa-amiaza, in Piata Victoriei din Timisoara. Contestatarii timisoreni ai proiectului si-au dat intalnire pe retelele de socializare in centrul orasului, pentru un nou protest. Conform organizatorilor sunt asteptate mii de persoane.
Protestatarii au venit in centrul Timisoarei cu pancarte pe care au scris lozinci precum „Noi suntem produsul indiferentei voastre”, „Demnitate, nu exploatare”, „Jos politicienii, jos sistemul ticalosit!”, „Vrem un stat de drept, nu un stat inert”.
Oamenii au inceput manifestatia scandand „Uniti salvam Rosia Montana” si au venit inarmati cu pet-uri pline de pietricele, cu ajutorul carora au creat atmosfera de protest. Lor li s-au alaturat si cativa sportivi catarati pe picioroange.
Organizatorii spun ca dupa ce vor protesta in Piata Victoriei, oamenii vor porni intr-un mars pe strazile din centrul Timisoarei.
UPDATE: Marsul protestatarilor a depasit zona centrului si s-a indreptat catre Calea Lugojului apoi catre Piata Traian. Dupa ora 20.00 protestatarii au ajuns in Piata Unirii, unde s-a desfasurat un concert.
Foto: Marko_mrk@twitter.com, Facebook.com