Un politist a fost gasit spanzurat, duminica dimineata, in sediul Politiei din Aiud. Cei care au gasit cadavrul au fost chiar colegii sinucigasului.
Purtatorul de cuvant al IPJ Alba, Luminita Prodan, a declarat, la Realitatea TV, ca barbatul avea 46 de ani si familie si ca a lasat un bilet de adio in care preciza ca nu are nimic de reprosat nimanui si in care le-a multumit colegilor pentru clipele petrecute alaturi de ei.
Reprezentantul Politiei Alba nu a putut preciza daca anumite probleme de la serviciu l-ar fi putut determina pe barbat sa-si puna capat zilelor, dar a subliniat ca acesta nu s-a sinucis in timpul orelor de program.