„Colegul nostru a fost gasit mort aseara, s-a sinucis. Stresul si momentele grele l-au pus la pamant. Nu stim daca a avut si alte probleme, dar cu siguranta l-a doborat situatia de aici„, a afirmat Ion Vuta, unul dintre liderii sindicali de la Mechel Campia Turzii.
Un alt fost coleg al barbatului a spus ca acesta avea rate la banci, pe care nu le mai putea achita in conditiile in care fusese disponibilizat si nu isi primise salariile compensatorii.
Potrivit colegilor barbatului sinucigas, acesta si-ar fi luat viata din cauza lipsa unui loc de munca si a problemelor financiare.
Protestatarul ar fi implinit astazi 58 de ani.
Peste o suta de angajati disponibilizati de la Mechel Campia Turzii au protestat, marti, pentru a doua zi consecutiv, in fata combinatului, fata de neacordarea salariilor compensatorii, acestia strigand „Noi murim de foame si Guvernul doarme”.
Protestatarii s-au adunat, marti dimineata, la ora 9.00, in fata combinatului, avand pancarte cu mesaje precum „Salvati metalurgia romaneasca„, „Un singur lucru vrem si noi, combinatul inapoi„, „Rusine sa va fie„.
Totodata, ei au scandat, printre altele, „Noi murim de foame si Guvernul doarme„.
Emil Bodea, unul dintre protestatari, a declarat ca oamenii asteapta o implicare a Guvernului in stoparea disparitiei metalurgiei romanesti.
„Nu am primit niciun raspuns la cererile noastre privind plata salariilor compensatorii. Oamenii asteapta implicarea Guvernului in salvarea metalurgiei romanesti, dar concluzia este ca Guvernului ii este frica de rusi„, a spus Bodea.