TIMISOARA. Cel mai avansat proiect de infrastructura din Timisoara, modernizarea Bulevardului Cetatii, merge conform graficului. O spun reprezentantii Primariei care spera ca in vara sa si deschida traficului un segment, cand muncitorii se vor muta cu interventiile pe cealalta parte a strazii.
Va fi insa inchisa in cateva saptamani intersectia Cetatii cu Bogdanestilor.
„Pe Cetatii lucrarile sunt in grafic, se monteaza linia, s-a turnat asfalt pe o parte. In vara, avem intentia sa deschidem tronsonul de pe Gheorghe Lazar pana pe Torontalului, pe sensul pe care acum se lucreaza, iar apoi santierul sa se mute pe cealalta parte.
Urmeaza ca si intersectia Bogdanestilor – Cetatii sa fie inchisa, dar, deocamdata, nu avem o data anume pentru aceasta situatie„, precizeaza pentru opiniatimisoarei.ro viceprimarul Ruben Latcau.
Stadiul lucrarilor poate fi observat pe toata lungimea bulevardului in imaginile de mai jos, filmate cu drona, trimise de un cititor opiniatimisoarei.ro caruia ii multumim.
Va reamintim, contractul cu constructorul pentru modernizarea Bulevardului Cetatii a fost semnat inca din septembrie 2020.
Castigatorii licitatiei au avut la dispozitie 6 luni pentru intocmirea proiectului tehnic. Acesta a fost predat Primariei, iar municipalitatea a cerut unele schimbari, care au si fost facute. Era vorba despre redimensionarea trotuarelor si pistelor de biciclete, care urmeaza sa fie mai late decat prevedea planul initial, dar si de realizarea unor treceri de pietoni in plus si o usoara mutare a liniilor de tramvai.
Lucrarile sunt executate de Porr Construct, care s-a asociat cu alte 7 firme, si sunt prevazute sa dureze 3 ani, dintre care primele 6 luni au fost dedicate proiectarii. Trebuie refacuti 1,57 km de linie cale dubla de tramvai si reabilitati 25.800,94 mp de carosabil si 12.291,45 mp de trotuare. De asemenea, vor fi construite piste de biciclete, se va extinde spatiul verde, portiunea dintre sinele de tramvai urmand a fi inierbata. In proiect este cuprinsa si refacerea a 10 statii de tramvai.
Modernizarea Bulevardului Cetatii trebuie sa fie gata in septembrie 2023.
Constructorii primesc pentru lucrare 17.365.145 euro cu TVA.