Tragedie intr-o casa de pe strada Mangalia. Un batran de 74 de ani a ars ca o torta dupa ce patul in care dormea a luat foc. Doar interventia rapida a pompierilor militari a facut ca incendiul sa nu se extinda la intreg imobilul.
Trupul carbonizat a fost descoperit de o vecina ingrijorata ca nu l-a mai vazut pe batran de 2 zile. Cand a vazut ca din locuinta acestuia iese fum, femeia a dat alarma.
Pomperii sositi la locul incendiului au stins imediat focul, evitand extinderea acestuia la intreg imobilul in care se mai gaseau 5 locuinte. Pentru batran a fost insa prea tarziu. Trupul lui carbonizat a fost gasit intr-un din camere.
„Am gasit un pacient in varsta de 74 de ani, decedat, intoxicat cu monoxid de carbon, cu arsuri multiple, pe peste 50% din suprafata corpului”, au declarat medicii SMURD.
„Sursa probabila se pare ca a fost flacara deschisa. Persoana a alimentat teracota cu mai mult decat era necesar ducand la incendierea patului”, spune cpt. Florin Potarniche de la ISU Banat.
Acesta a fost primul incendiu inregistrat in 2011. Trupul batranului a fost transportat la morga pentru efectuarea necropsiei.