Alexandru Stefan, barbatul din Deta care a agresat la sfarsitul saptamanii agentii de politie din Deta, s-a ales cu dosar penal pentru ultraj. El va fi prezentat Parchetului de pe langa Judecatoria Deta, unde vor fi continuate cercetarile.
Oamenii legii spun ca acesta a agresat verbal politistii rutieri care l-au sanctionat contraventional pentru depasirea vitezei legale in localitate si pentru lipsa documentelor de omologare a foliilor, fiindu-i retinut totodata si certificatul de inmatriculare a autoturismului.
Reprezentantii IPJ Timis spun ca Alexandru Stefan a depus si o plangere pentru infractiunea de luare de mita, care va fi inaintata la Parchetul de pe langa Judecatoria Deta cu propunerea de declinare a competentei in favoarea Parchetului de pe langa Tribunalul Timis.
_____________________________________________________________________________________________
TIMIS. Un nou incident la Deta! Intr-o masina trasa pe dreapta de agentii de politie pentru viteza se aflau victimele din scandalul cu sabii de la Deta. Una dintre ele, Alexandru Stefan, a inceput sa se certe cu oamenii legii.
S-a dovedit ca soferul era nimeni altul decat Iung Petru, de 22 de ani, unul dintre ranitii din scandalul de sambata trecuta de la Deta, iar pasagerii erau celelalte doua „victime” ale fratilor Roman.
Soferul fusese oprit in trafic pentru ca depasise viteza legala. Cand politistii l-au luat la intrebari s-a dovedit ca masina nu era a lui si nici nu avea toate documentele necesare.
L-au sanctionat pentru ca avea 69 de km/h prin localitate si folii fumurii aplicate pe geamuri, care nu erau omologate. I-au cerut certificatul de inmatriculare si, in acel moment a iesit din autoturism Alexandru Stefan, zis Sandi. Acesta a devenit agresiv in limbaj, si chiar violent, amenintand ca va sparge geamurile masinii si ca ii va da pe agenti afara din Politie.
Cu mult tupeu, a sunat apoi la 112 si a anuntat ca echipajul de politie care ii trasese pe dreapta le-a cerut spaga 400 de euro ca sa-i lase in pace.
Trupele speciale de interventie l-au luat pe sus pe Alexandru Stefan, l-au dus la audieri, iar dupa ce a dat declaratii, l-au lasat sa plece. E posibil ca maine, el sa fie audiat din nou de procurori.
Acelasi individ declara senin in urma cu o saptamana ca in timpul scandalului de la Deta, daca ar fi avut un pistol la indemana „i-ar fi impuscat pe toti”.
Maine, Bogdan Roman, fiul cel mare al primarului din Deta, va fi audiat de procurori, iar in 3 august, cel mai probabil, se va judeca recursul formulat de toti cei arestati preventiv impotriva acestei masuri asiguratorii.