TIMISOARA. S-a facut si ultimul pas inainte de demararea licitatiei pentru gasirea unui constructor care sa ridice viitorul Institut Oncologic de la Timisoara.
CITESTE SI: Internarile la Maternitatea Bega din Timisoara, suspendate. Incepe mutarea in noul spital
Alfred Simonis, presedintele ales al Consiliului Judetean Timis, anunta ca a fost emisa Autorizatia de Construire.
„Avem Autorizația de Construire pentru Institutul Oncologic Timișoara. Consiliul Județean a emis documentul fără de care nu putea fi organizată licitația pentru desemnarea constructorului.
A fost necesară emiterea unei noi autorizații de continuare a lucrărilor, întrucât va exista o modificare a actualei structuri, a ceea ce s-a vrut a fi, în urmă cu aproape 30 de ani, Spitalul Municipal Timișoara.
Practic, va exista o demolare parțială a construcției și refacerea ei la cerințele, normativele și standardele actuale.
Vreau să le mulțumesc specialiștilor de la Universitatea Politehnica Timișoara, cei care au realizat expertiza tehnică pentru reluarea lucrărilor.
Ruina de pe Calea Torontalului se va transforma acum în cel mai modern Institut Oncologic din țară. Este cea mai mare investiție care se va face în domeniul medical în județul Timiș. 250 de milioane de euro sunt alocați pentru acest spital, bani obținuți prin PNRR. Următorul pas, pe care îmi doresc să îl facem cât mai repede, poate chiar în următoarele zile, este scoaterea la licitație a lucrărilor de proiectare și execuție„, a transmis Alfred Simonis.
Pana la finalul anului 2026, in locul acestor ruine se va construi Institutul Regional Oncologic, ale carui planuri au fost deja dezvaluite de mai multa vreme, iar indicatorii tehnico-economici au fost aprobati in sedinta de Guvern tinuta la Timisoara in luna aprilie. De intreg proiectul se ocupa Compania Nationala de Investitii.
Noul spital va deservi zona de vest a tarii si va avea 250 de paturi pentru spitalizare de zi, Ambulatoriu, zona de servicii de diagnosticare (analize de laborator, imagistica, endoscopie, explorari functional), bloc operator, terapie intensiva, laborator radioterapie, laborator medicina nucleara, centru pentru transplant medular si afereza celule stem).
Unitatea sanitara va avea, de asemenea, un centru pentru primirea urgentelor oncologice si spatii de studiu si cercetare (sala multifunctionala, sali de studiu, sali de prezentari practice, birouri de studiu, etc).
Institutul Regional de Oncologie de la Timisoara va costa 1.153.030.188 lei, cu TVA, finantarea fiind asigurata prin PNRR.