Ofertele de Revelion pentru anul acesta sunt pentru toate gusturile si pentru toate buzunarele. Localurile din Timisoara au pregatit meniuri si momente speciale, iar cei care inca nu s-au hotarat ar fi bine sa o faca pentru ca, aproape peste tot, mai sunt foarte putine locuri libere.
Sarbatoarea dintre ani poate fi petrecuta excelent si in oras daca nu aveti bani ca sa mergeti in vacante exotice sau la munte. In fiecare an, in centrul orasului se organizeaza concerte si spectacole perfecte pentru cei cu un buget limitat. Focurile de artificii de la miezul noptii sunt spectaculoase, iar daca atmosfera este incarcata cu surprize si muzica buna, seara de Revelion poate fi una reusita.
Pentru cei care vor sa sarbatoreasca noaptea dintre ani in compania prietenilor, cu un meniu special creat pentru fiecare gust, pot sa o faca in barurile si restaurantele din Timisoara.
Traditia spune ca in noaptea de Revelion de pe mese nu trebuie sa lipseasca pestele pentru a avea un an imbelsugat. Dar nici carnea de porc n-are voie sa fie lipsa la apel dintre bucatele de An Nou. Asa ca, fiecare restaurant are in meniu preparate din carne de porc, peste, mancaruri romanesti sau chiar bucatarie japoneza, cu preparate specifice. Fie ca alegeti sa va petreceti noaptea dintre ani intr-un restaurant, intr-un bar sau intr-un club trebuie sa alegeti cu grija oferta care sa va satisfaca gusturile, atat in materie de gastronomie, cat si in materie de muzica.
Noaptea de Revelion intr-un restaurant cu specific romanesc la Gradina Banateana!
Daca va plac mancarurile romanesti si vreti sa respectati traditiile in noaptea de Revelion, restaurantul Gradina Banateana va pregateste un program special, cu un meniu bogat si muzica live cu Gigi Nanu.
- Tartine cu icre de Manciuria
- Terina de vanat
- Muleuri de peste
- Rulada de branza
- Papiote de salam de Sibiu
- Rosii umplute cu vinete
- Rulouri cu sunca si crema de hrean
- File de peste cu sos de lamaie
- Legume asortate
- Rulada de purcel la tava
- Piept de curcan si sos demy-glas
- Cartofi la cuptor
- Varza calita
- Muraturi asortate
- Tort de casa cu fructe
- Sarmale banatene
- Ciorba de potroace
Meniul include o lista lunga de bauturi alcoolice si non-alcoolice. Pretul unui meniu este de 200 lei pe persoana. Rezervarile se pot face la tel. 0722874850
Noaptea de Revelion intr-un restaurant exotic cu mancare japoneza la Sushi Ya
Restaurantul Sushi Ya pune la dispozitie trei meniuri pentru noaptea de Revelion. In functie de pret aveti de ales intre diferite preparate exotice si sofisticate. Toate cele trei meniuri au aperitive reci, calde, fel principal, sushi, desert si bauturi. Unul dintre meniuri este vegetarian, pentru cei care tin la silueta si la un stil de viata sanatos.
- Aperitiv rece
- Oua de prepelita cu somon si sos tartar
- Rosii cu mozzarela
- Salata de vinete coapte tailandeza
- Aperitiv cald
- Spring roll creveti
- Creveti butterfly tempura
- Calamar prajit
- Fel principalMuschiulet de porc cu legume
- Sushi
- Desert
- Creme Fantasy
- Bauturi
- Apa, sampanie, vin, sake, bere
Pret: 150 lei pe persoana. Rezervari la tel. 0722278744
Revelion la Complexul Hotelier Parc Buzias
Daca vreti sa scapati de aglomeratia din oras, puteti opta pentru 2 zile de relaxare si distractie. in Buzias, la hotelul Parc de 3 stele, sejurul include cazare pentru 2 nopti, mic dejun si masa festiva de Revelion. Meniul este cu specific international, iar noaptea dintre ani va fi marcata de surprize si programe artistice pregatite de organizatori. Muzica va fi intretinuta de formatia „Prietenii mei”, Nicoleta Vlasici si Petre Irimica. Aveti acces gratuit la sala de fitness, sauna si piscina. Daca vreti sa beneficiati de tratamente spa, scoateti din buzunar sume cuprinse intre 15 lei si 60 lei. Pentru o persoana, sejurul de doua zile costa 660 lei.
Distractie intr-o cantina studenteasca
Pentru un numar mare de locuri si o atmosfera romaneasca puteti alege sa va petreceti noaptea dintre ani la o cantina studenteasca. Meniul este pentru orice gust, de la bucate traditionale romanesti, la preparate extravagante. Meniul include bauturi si costa aproximativ 150 lei pe persoana.
Noaptea de Revelion in cluburi sau baruri
Muzica data la maxim, lumini, animatoare, tombole si multa bautura. Daca vreti sa va petreceti noaptea dintre ani, intr-un club, de astea veti avea parte.
Cluburile de fite din Timisoara au nenumarate surprize si programe iar aceste locuri sunt cele mai cautate in randurile tinerilor.
Pentru o seara de Revelion care include bauturi, muzica, extravaganta si ceva aperitive, pretul este de aproximativ 250 lei, in majoritatea cluburilor si barurilor din oras.