TIMISOARA. Caciuli, camasi, tricouri, geci si alte echipamente pentru politistii locali si guarzii din Timisoara. Pe toate vrea sa le cumpere Primaria Timisoara, pentru ca anul 2021, in care Timisoara va fi Capitala Culturala Europeana, sa ii prinda pe agenti in haine noi.
Municipalitatea cauta o firma care sa le confectioneze si e dispusa sa cheltuie pentru innoirea garderobei politistilor locali aproape 100.000 de euro.
Licitatia a fost lansata in Sistemul Electronic de Achizitii Publice, iar Primaria vrea sa incheie un acord cadru, conform caruia sa fie cumparata imbracamintea.
„Se va incheia cate un acord -cadru pentru fiecrae lot in parte. Cantitatile minime si maxime precum si valorile acordului – cadru sunt specificate, pentru fiecare lot in parte. (…) Frecventa contractelor subsecvente pentru fiecare lot in parte: lotul 1 -caciuli: o data pe an, lotul 2- camasi: de doua ori pe an, lotul 5 – tricouri: o data pe an, lotul 9 – alte articole de echipament: de doua ori pe an”, scrie in anuntul publicat pe SEAP.
Valoarea estimata a achizitiei este estimata la 341.850 lei, fara TVA, adica putin peste 85.000 de euro.
Firmele interesate isi pot depune ofertele pana in 20 februarie, la ora 15.00.