Ce nu primesc de la stat si autoritatile locale, primesc de la Universitatea de Medicina si Farmacie. Este vorba despre spitalele timisorene care sunt constant ajutate de UMF „Victor Babes“ cu aparatura moderna pentru a face fata competitiei din medicina, dar si pentru a se pune la punct cu tehnica de ultima generatie.
In ultimul timp, in Timisoara, au avut loc mai multe operatii laparoscopice sau folosind alte tehnici moderne cu aparatura primita de la Universitatea de Medicina.
Astfel, chirurgii banateni au mai bifat o premiera in ultimele zile pentru Timisoara: doua operatii de indepartare a fierei, realizate printr-un singur orificiu si cu un timp de refacere mult mai redus. Totul a fost realizat cu aparatura achizitionata pentru medicii timisoreni de institutia de invatamant superior.
„Universitatea de Medicina din Timisoara, prin conducerea executiva, a inteles importanta pe care o are laparoscopia in medicina moderna, iar achizitionarea acestei truse, care costa intre 15.000 si 20.000 de euro, pentru noi este un aspect foarte important in dezvoltarea si modernizarea acestui domeniu”, a precizat medicul chirurg Lazar Fulger, unul dintre specialistii care au folosit aparatura noua pentru realizarea interventiei chirurgicale.
In ultimul an, Universitatea de Medicina din Timisoara a achizitionat aparatura in valoare de aproximativ 8 milioane de euro pentru spitalele din capitala Banatului.
„Universitatea de Medicina investeste in persoanele care lucreaza si au rezultate. Spre exemplu, am achizitionat un aparat elastograf, pentru sectia de Gastroenterologie, dar de care beneficiaza cinci sectii, care a costat 600.000 de lei. Numai la Clinica de Chirurgie II am facut achizitii de 1.4 milioane de lei”, explica Marius Raica, rectorul UMF „Victor Babes” Timisoara.
UMF, cu sprijinul CJ Timis, va lua in gestiune spatiile didactice din cadrul Spitalului Judetean si le va aduce la standarde europene.
„Sunt doua amfiteatre mari, dar sunt si alte spatii pe care le vom reface. Ganditi-va ca, in amfiteatrul 2 functioneaza doua neoane din 44 cate ar trebui sa fie aprinse! La finalul lucrarilor, le predam Spitalului. Avantajul este reciproc pentru ca oferim astfel rezidentilor nostri conditii de lucru si de pregatire la un nivel ridicat”, precizeaza Marius Raica.
Printre spitalele timisorene care au primit de la UMF aparatura noua se numara sectii ale Spitalului de Boli Infectioase „Victor Babes”, ale Spitalului Judetean, precum si ale Spitalului CFR. Aparatura achizitionata poate fi folosita de mai multe sectii, fiind multifunctionala.