Opinia Timisoarei

UPDATE: VIDEO! Cornelia Corescu, arestata pe 29 de zile! Sefa Inspectoratului Teritorial de Munca Timis, acuzata de trafic de influenta si instigare la fals de catre procurorii DNA! Omul de afaceri Vasile Medesan a fost eliberat!

UPDATE: Sefa ITM Timis Cornelia Corescu a fost arestata preventiv pe 29 de zile, au decis judecatorii timisoreni in aceasta seara. Omul de afaceri Vasile Medesan, retinut si el in dosar, a fost eliberat si i s-a impus interdictia de a parasi localitatea.

_______________________________________________________________________________

UPDATE joi:   DNA ofera explicatii!

Seful ITM Timis, Cornelia Corescu, retinuta pentru trafic de influenta, este acuzata de DNA ca a cerut suma de 10.000 de lei de la administratorul unei firme indicand ca banii sa fie donati pentru partid, se arata in comunicatul dat astazi publicitatii de DNA.

Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul teritorial Timisoara ii cerceteaza in acest dosar pe Cornelia Corescu, inspector sef al Inspectoratului Teritorial de Munca Timis, pentru trafic de influenta si doua infractiuni de instigare la fals intelectual in scopul ascunderii comiterii infractiunii de trafic de influenta, precum si pe Vasile Medesan, pentru trafic de influenta.

Anchetatorii au stabilit ca, in perioada iulie-august, Corescu, in calitate de inspector sef al Inspectoratului Teritorial de Munca Timis, prin intermediul lui Vasile Medesan, i-a pretins unui denuntator, administrator la o societate comerciala, suma de 10.000 lei, indicandu-i ca banii sa fie achitati ca donatie pentru organizatia judeteana de partid din care acestia faceau parte, se arata intr-un comunicat de joi al DNA.

In schimb, Cornelia Corescu urma sa intervina la functionari din subordinea sa, asupra carora avea influenta, pentru a-i determina sa nu aplice firmei denuntatorului sanctiunile contraventionale corespunzatoare referitoare la incalcarea legislatiei muncii, pentru o serie de nereguli constatate.

Intrucat denuntatorul nu a achitat decat 1.000 lei din suma pretinsa, Cornelia Corescua dispus ca o angajata din subordine sa inlocuiasca procesul verbal initial cu un altul in care se consemnau imprejurari nereale ce ar fi atras sanctiuni mai aspre.

Totodata, acuzata a conditionat renuntarea la sanctiunile aplicate de depunerea, de catre denuntator, a intregii sume de bani pretinse initial.

In acest context, inculpata a dispus inregistrarea in evidentele institutiei a unei contestatii in vederea anularii procesului verbal cu o data anterioara, astfel incat sa apara ca fiind formulata de denuntator in termen legal.

Cu toate acestea, suma nu a fost remisa integral, scriu procurorii. Cornelia Corescu si Vasile Medesan au fost retinuti pentru 24 de ore, iar joi vor fi prezentati Tribunalului Timis cu propunere de arestare preventiva.

______________________________________________________________________________________

UPDATE ora 20.30: Ordonanta de retinere pentru 24 de ore! Cornelia Corescu, sefa ITM Timis a fost retinuta pentru acuzatii de coruptie:  trafic de influenta si instigare la fals intelectual, spun procurorii DNA Timisoara.

Omul de afaceri Vasile Medesan, apropiat al Corneliei Corescu, a fost si el retinut pentru 24 de ore, fiind acuzat de trafic de influenta.

In virtutea prieteniei cu sefa ITM, acesta ar fi cerut o suma de bani, 100 de milioane de lei vechi, patronului unei firme de constructii din Varias promitand ca ii va „rezolva” o sanctiune pe care ar fi primit-o din partea inspectoratului de Munca.  Medesan i-ar fi spus patronului ca suma trebuie depusa in contul unui partid politic, drept donatie.

Din cat i s-a cerut initial, insa patronul a varsat doar 10 milioane de lei vechi, iar asta ar fi suparat-o pe Cornelia Corescu care a dispus refacerea dosarului si amendarea firmei. Barbatul s-a infuriat si s-a dus la procurorii anticoruptie. Oamenii legii i-au pus pe cei doi sub supraveghere si le-au inregistrat convorbirile telefonice.

Ancheta DNA continua.

Video-ul nu poate fi incarcat.

__________________________________________________

UPDATE ora 19.00: Cornelia Corescu este acuzata de  complicitate la trafic de influenta. In acest dosar mai sunt cercetate alte 4 persoane. Cazul a fost deschis in urma plangerii depuse de patronul unei firme.

Audierea sefei de la ITM Timis la DNA a inceput dimineata in jurul orei 9.00 si nu se incheiase  nici la ora 19.00. De-a lungul zilei, la sediul Directiei Anticoruptie TImisoara au fost adusi mai multi inspectori de la Inspectoratul Teritorial de Munca Timis pentru a fi audiati de procurori.

De altfel, in cursul zilei, procurorii anticoruptie au plecat cu mai multe cutii cu documente din sediul ITM Timis, dupa perchezitie.

_____________________________________________

TIMISOARA. Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie o audiaza pe Cornelia Corescu, sefa ITM Timis. In paralel, oamenii legii fac verificari la sediul Inspectoratului Teritorial de Munca.

Cei care aveau treaba in aceasta dimineata la ITM au fost rugati sa paraseasca incinta, iar procurorii si politistii au trecut la un control riguros al mai multor documente.
Se pare ca la mijloc ar fi vorba de niste plangeri ce cuprind acuzatii de coruptie pe numele Corneliei Corescu.

Nascuta in Rieni, judetul Bihor, Cornelia Corescu s-a stabilit in Timisoara unde a urmat facultatea, iar mai apoi si-a desfasurat activitate profesionala: economist la UMT, apoi la Consiliul Judetean, sefa serviciului economic al CJT si, in fine, inspector-sef in cadrul ITM.

Vom reveni cu detalii.

Exit mobile version