TIMISOARA. Echipa completa. Campania de transferuri a formatiei SCM Timisoara pentru vara acestui an s-a incheiat odata cu aducerea unui pivot cu experienta. Internationalul Catalin Baciu a semnat contractul cu SCM Timisoara si se alatura lotului in cantonamentul din statiunea Buzias.
”Ma bucur sa ma alatur lotului timisorean si sunt entuziasmat sa lucrez din nou cu Miodrag Perisic. El a fost primul meu antrenor de prima divizie, in Romania. Am sa fac tot posibiul sa ajut echipa pentru a-si atinge obiectivele”, a spus Catalin Baciu pentru site-ul echipei.
Baciu are 2,14 metri, joaca pe postul 5 si vine de la vicecampioana Steaua Bucuresti. Baschetbalistul care duminica va implini 30 de ani a avut, sezonul trecut, medii de 7,1 puncte si 3,5 recuperari/meci, in 45 de partide jucate pentru Steaua, in Liga Nationala.
Noul nostru jucator al echipei banatene a evoluat patru sezoane in campionatul universitar american, NCAA, pentru Clemson University, iar in tara a fost legitimat la UBT Cluj si la Steaua Bucuresti. Catalin l-a avut ca antrenor la Cluj pe actualul tehnician al violetilor, Miodrag Perisic.
Baciu a jucat pentru nationalele de juniori si seniori ale Romaniei, a facut parte din lotul tarii noastre la turneul final Euro 2017 si a castigat Cupa Romaniei, cu gruparea din Cluj, in 2016.
La echipa banateana au venit in aceasta vara, pe langa Baciu, doi romani de perspectiva, trei sarbi si doi americani.