TIMISOARA. Ceasul floral, unic in Romania si unul dintre simbolurile Timisoarei, se degradeaza pe an ce trece, dupa ce administratia locala a decis ca nu reprezinta o prioritate pentru oras.
Daca primaria nu a miscat un deget vreme indelungata, in 2023, o strangere de fonduri, reusita de Clubul Lions Diamond Timisoara, parea sa dea o noua sansa ceasului. S-au adunat 25.000 de euro, suma necesara cumpararii mecanismului, pentru ca orologiul sa arate iarasi ora exacta.
Gestul societatii civile nu a fost insa dublat de demersurile administratiei Fritz, asa cum se asteptau timisorenii, iar locul din plin centru nu a fost repus pe harta turistica a Timisoarei.
„Ceasul floral este unul dintre punctele de reper ale orașului, care zace în indiferență. ⏳ Nu poate fi vorba despre altceva, atâta timp cât investiția în refacerea lui este una minoră pentru un oraș ca Timișoara. 🏙️
În urmă cu mai bine de trei ani, am preluat acest subiect și am încercat să-l “urnesc” în Primărie pentru a fi reabilitat. 🏛️ S-a considerat mereu că proiectul existent nu “este ce trebuie”, motiv pentru care trebuia făcut altul. 🤦♂️
Până atunci, societatea civilă s-a mobilizat 💪, iar Lion Diamond a organizat un eveniment la care au participat multe personalități ale orașului, donând suma necesară – aproximativ 25.000 de euro 💰 – pentru achiziționarea mecanismului ceasului. 🕰️ Ramona Olteanu s-a ocupat de achiziție.
Ulterior, am semnat personal dispoziția de acceptare a donației către Primărie, astfel că, astăzi, Timișoara are un mecanism nou-nouț pentru acest ceas! 🎉
Mai târziu, am avut câteva întâlniri cu celălalt viceprimar pentru a trece la etapa a doua, expertizarea construcției existente 🏗️ (deși exista deja o expertiză din perioada vechii administrații). Am acceptat totuși să continuăm discuțiile pentru realizarea proiectului. S-a hotărât ca noul proiect să fie realizat de SC Horticultura SA.
🌿 De atunci au trecut mai bine de doi ani și nu s-a mai întâmplat nimic, deși conducerea Horticultura așteaptă doar “comanda” pentru a începe lucrările. ⏳
Anul acesta, ceasul floral trebuie refăcut împreună cu zona adiacentă! 🌳 Este anormal ca mizeria de sub el să facă parte din peisajul orașului, la fel cum este incorect față de Timișoara să nu reabilităm un simbol al orașului.
Să ne amintim că, alături de Fântâna cu Pești 🐟, Dioda 💡, Operă 🎭, ceasul floral era unul dintre locurile de întâlnire pe vremea când nu existau telefoane mobile… 📵 și apărea în fotografii și vederi ca un simbol al Timișoarei. 📸
Azi, poate pentru unii nu reprezintă mare lucru, dar pentru timișorenii născuți aici, ceasul floral este un simbol. ❤️
La buget trebuie prevăzuți bani pentru Horticultura, astfel încât să includă refacerea ceasului floral. Voi cere personal asigurarea acestui buget! ✅”, a notat fostul viceprimar, acum consilier local, Cosmin Tabara pe pagina sa de Facebook.
Construit in anii ‘70, Ceasul Floral a fost multa vreme un reper pentru turistii care vizitau Timisoara. Din pacate, acesta s-a degradat in timp, iar in prezent nu numai ca nu mai are mecanismul, dar nici macar cifrele formate din plante nu se mai disting.
„Principalul obiectiv este sa finalizam toate obiectivele de infrastructura culturala pe care le avem, ceasul nefiind in acest moment un obiectiv”, declara in martie 2023 viceprimarul Timisoarei Ruben Latcau pentru Antena1. Si nici n-a fost. Nici in 2023, si nici in 2024.
Iata cum arata Ceasul Floral in 2015!
…