Astfel, deputatii si senatorii nu vor mai participa la sedinte decat in situatii legate de anticipate, schimbarea Guvernului sau suspendarea presedintelui.
„Am optat si vom discuta aceasta chestiune acum, la reuniunea USL, pentru o retragere din Parlament, de la lucrarile Parlamentului, dar nu o renuntare completa la conditia de parlamentar, cu alte cuvinte nu mai participam impreuna cu actuala majoritate la nicio sedinta, la nicio actiune, la niciun vot, cu exceptia situatiilor care pot fi decisive, privitoare la alegeri anticipate, la schimbarea Guvernului, la suspendarea presedintelui, eventual”, a spus Crin Antonescu
Parlamentarii USL vor incasa in continuare indemnizatiile de baza si banii pentru birourile din teritoriu.
Deputatii si senatorii PSD, PNL si PC aflati in greva vor merge la serviciu, dar nu vor munci. Cu alte cuvinte, vor fi prezenti in cladirea parlamentului, dar nu vor lua parte la sedinte ori la lucrarile in comisii. Nu vor capata, asadar indemnizatiile de sedinta, dar vor primi in continuare indemnizatiile de baza, aproximativ 4000 de lei pe luna, dar si sumele forfetare pentru birourile din teritoriu