„Exista perceptia ca mai rau decat acum nu se poate. Vrem sa dovedim ca se poate mult mai bine, sa ai o gandire pe termen mediu si lung, obiective pe care ti le propui si mijloace concrete care pot duce la indeplinirea obiectivelor”, a declarat Victor Ponta, in cadrul unei conferinte de presa de vineri.
„Aceasta viziune cuprinde o serie de idei, masuri, propuneri, asa cum au fost sintetizate de un colectiv din cadrul USL. Nu este o dogma de la care nu mai exista nicio posibilitate de a imbunatati ceva. Ne propunem sa declansam un dialog real referitor la solutii”, a adaugat liderul social-democrat.
Ponta a adaugat ca „nu are nicio teama” ca ideile bune vor fi preluate de actuala guvernare, precizand, in acelasi timp, ca alte idei aduse de Opozitie au fost preluate, in trecut, insa aplicate prost.
Potrivit spuselor sale, nu statul creeaza locuri de munca, insa statul poate ajuta, prin mixul de politici economice aplicate, mediul necesar cresterii ocuparii in economie, acesta fiind si motivul pentru care programul economic al USL se adreseaza, in primul rand, mediului de afaceri.
Printre masurile propuse de social-democrati si liberali se numara reducerea contributiilor la asigurarile sociale cu 5 puncte procentuale pentru angajatori si reducerea integrala a platii CAS datorate de angajatori pentru 1 an de zile, pentru crearea de noi locuri de munca.
De asemenea, USL propune sa nu existe nicio taxa pentru angajarea in regim part-time pentru tinerii sub 25 de ani si a persoanelor cu varsta mai mare de 55 de ani. In vederea reducerii ratei somajului in randul tinerilor, se propune conditionarea participarii firmelor la licitatiile pentru lucrari publice de existenta a minim 10 la suta angajati tineri (pana in 25 de ani), care sa fie angajati de minim un an la firma respectiva.
Un alt obiectiv al Uniunii il reprezinta si majorarea salariului minim pe economie la 800 de lei pe luna, de la 670 lei/luna, cat este in prezent.
Cum ar trebui modificat sistemul fiscal
In ceea ce priveste sistemul fiscal, USL intentioneaza sa pastreze un plafon de 16 la suta a impozitului si sa introduca un impozit diferentiat pe venitul salarial, cu deductibilitati fiscale dupa cum urmeaza:
– Cota 8% pana la 800 lei/luna.
– Cota 12% ce depaseste 800 lei/luna pana la 1.600 lei/luna.
– Cota 16% ce depaseste 1.600 lei/luna.
Dupa un mandat de patru an, TVA ar trebui sa revina la nivelul de 19 la suta.
Persoanele care platesc pensie privata (pilonul III) si asigurari private de sanatate ar urma sa beneficieze de deduceri din impozit cu jumatate din sumele platite, cu un plafon stabilit.
De asemenea, ar urma sa fie introdusa o suprataxa pentru tranzactiile speculative si sa ne aliniem la media europeana a redeventelor incasate de stat ca urmare a concesionarii activelor statului.
Stimularea sectorului privat, prin agricultura si scutiri de impozit
Social-democratii si liberalii propun dezvoltarea de retele nationale de colectare, depozitare si prelucrare a produselor agricole, in vederea dezvoltarii agriculturii.
Productia de cereale, paine, carne proaspata, lapte, legume si fructe proaspete ar urma sa aiba o cota redusa de TVA dupa cum urmeaza: TVA 24%, din care 9% catre buget si 15% dedus producatorului.
Se va pastra, insa, optiunea platii de 16 la suta impozit pe profit sau 3% impozit pe cifra de afaceri, pentru microintreprinderi.
In schimb, va exista o scutire de impozitare, pe o perioada de 5 ani, a dividendelor care vor fi reinvestite in utilaje si echipamente tehnologice, cercetare – dezvoltare, sub forma majorarii capitalului social la societatile unde sunt actionari sau sub participarea la capitalul social al altor societati comerciale si care conduc la crearea de noi locuri de munca.
Mergand pe o tema des auzita in ultima perioada, USL propune atragerea de investitii din tarile emergente precum Brazilia, Rusia, India si China (BRIC), precum si realizarea de parteneriate comerciale cu tari din zona BRIC.
Potrivit proiectului USL, IMM-urile ar urma sa beneficieze de un card de credit, cu valoare cuprinsa intre 5.000 si 100.000 de euro, iar Fondul de Garantare pentru IMM-uri ar urma sa fie recapitalizat, astfel incat sa sprijine intreprinderile mici si mijlocii aflate in dificultate, prin instituirea unei scheme de ajutor de stat, care sa includa si folosirea fondurilor europene.
De unde va lua USL bani pentru program?
Suplimentarea veniturilor la bugetul de stat ar urma sa fie realizata prin cresterea gradului de absorbtie a fodurilor europene, reducerea cheltuielilor bugetare cu 50 la suta, combatarea evaziunii fiscale si imbunatatirea colectarii, inclusiv prin audit international.
Se mai prevede si incheierea unor contrate de performanta in sistemul public, precum si revizuirea sistemului de vanzare a drepturilor de poluare.
USL intentioneaza sa renegocieze un nou acord cu Fondul Monetar International, in 2013, in baza obiectivelor asumate in acest program.
Opozitia sustine ca primul buget pe care il va realiza, in cazul in care USL va castiga alegerile, ar fi un buget multianual, care va contine toate masurile enumerate mai sus. In plus, ar contine si un obiectiv de crestere a veniturilor bugetare de la 32 la suta la 38%, avand in vedere ca, in prezent, Romania are cea mai slaba colectare raportat la produsul intern brut.