35 de milioane de euro bani din PNRR, fonduri nerambursabile, pentru dotarea celor 11 administrații bazinale din România.
35 de milioane de euro care azi ar fi făcut ca inundațiile din Galați să nu mai fie catastrofale. 35 de milioane de euro pe care România i-a pierdut deja.
Planul Național de Redresare și Reziliență a fost făcut și gândit pentru a rezolva o mare parte din problemele structurale cu care România s-a confruntat în ultimii 30 de ani.Dacă Guvernul PSD&PNL l-ar pune în aplicare România s-ar moderniza pe repede înainte, comunitate cu comunitate. Doar că Guvernul Ciolacu nu are capacitatea administrativă să-l realizeze și-l folosesc doar ca argument când face o prostie. pentru că banii europeni nu se pot fura, nu există nici interes pentru finanțarea prevăzută pentru modernizare.
Administrația Apelor Române s-a scufundat odată cu inundațiile
Administrația Apelor Române, în subordinea căreia se află cele 11 administrații bazinale trebuia să se ocupe doar de achiziționarea aparaturii. Doar atât trebuia să facă pentru a primi cele 35 de milioane de euro.
Jalonul trebuia finalizat până la 30 septembrie. Acum, aproape de mijlocul lunii, nu există nicio achiziție făcută. Ce e de făcut totuși ca să nu pierdem banii? Cerem amânare. De ce nu am reușit să achiziționăm încă nimic? Pentru că e greu.
Termenul s-a mutat, mai e timp până la finalul anului, decembrie 2024. Amânarea este rețeta clasică prin care actualul guvern a pierdut foarte multe jaloane PNRR. Practic putem prevesti că jalonul este ca și pierdut.
Ce ar putea fi însă achiziționat?
Ei bine, jalonul prevedea utilaje pentru acces și intervenție în teren accidentat, șenilate amfibii pentru acces și transportul sacilor/digurilor mobile în zone greu accesibile; echipamente de investigare și monitorizare a stării infrastructurii de apărare împotriva inundațiilor (drone dotate cu senzori, georadar pentru corpurile digurilor etc), la care se adăuga și instruirea angajațiilor care urmau să le folosească; software și infrastructură hardware pentru analiza datelor și stocarea datelor colectate de noile echipamente.
Pe scurt cele 11 administrații bazinale urmau să fie digitalizare cu echipamente performante.
Schimbările climatice devin o reală problemă pe care Guvernul României o ignoră. Inundațiile din toată Europa sunt cu siguranță doar începutul. România are la dispoziție foarte multe pârghii spre a se moderniza, ce ne lipsește nu este planul, ci competența administrației, a guvernului și a politicienilor de a pune în practică acest plan.