Opinia Timisoarei

Va rasuna iarasi muzica printre stalactite si stalagmite! Pestera de la Romanesti, pregatita de concert! Ce se intampla duminica?

TIMISOARA. Se apropie cu pasi repezi concertul cu numarul 30 din Pestera Romanesti. Filarmonica Banatul din Timisoara a pregatit noi surprize pentru melomani, la aniversarea atator ani de cand muzica transforma grota din Muntii Poiana Rusca intr-un adevarat loc de pelerinaj al fiecarei toamne.


Asadar, anul acesta se implinesc 30 de ani de cand Filarmonica Banatul organizeaza concerte in Pestera Romanesti din judetul Timis. Duminica, 26 octombrie, spune directorul Ioan Garboni, spectatorii vor fi rasfatati nu cu unul, ci cu 2 concerte in pestera.

Din cauza numarului mare de solicitari vom sustine doua concerte, primul va incepe la ora 12.00, iar al doilea la ora 14.00. Vor fi trei dirijori si un program bine ales. Am inteles ca va fi si vreme frumoasa, asa ca ne asteptam sa vina multa lume”, a declarat Garboni.

La acest eveniment sunt invitati sa participe si oaspeti din strainatate, dar si cercetatori speologi.

Desi destul de rece, cu o maxima termica de 12 grade, anuntata de meteorologi, vremea va fi insorita in Timis duminica, astfel ca, cel mai probabil, o multime de timisoreni vor lua drumul Pesterii de la Romanesti pentru a se bucura de concerte.

Primul concert simfonic a avut loc in Pestera Romanesti in 1984, cu prilejul celui de-al 12-lea Concurs Republican de Speologie Sportiva, ideea organizarii unui asemenea spectacol apartinandu-i medicului Constantin Lupu, pasionat meloman si speolog. Succesul pe care l-a inregistrat a facut ca evenimentul sa se repete, devenind o traditie.

Exit mobile version