Cresterea TVA in Grecia scumpeste vacantele,cu circa 100-200 de euro. Grecii spun ca suporta ei anul acesta majorarea in cazul pachetelor turistice, dar turistii vor da mai mult pentru iesirea in oras, bautura, tigari, mancare si carburanti. Valul de scumpiri se anunta din toamna.
Criza greceasca salta preturile din extrasezon, cand toti suntem obisnuiti sa vedem oferte mai ieftine.
Revoltele din strada si scumpirile anuntate nu i-au speriat pe turisti. Ba dimpotriva. Dupa disparitia Egiptului si a Tunisiei din agenda turistica a europenilor, Grecia se vinde repede.
Vizitatorii stiu deja ca trebuie sa evite Atena, centrul revoltelor populare.
Grecii ameninta cu noi greve, dar turismul merge. Hotelierii se asteapta sa aiba anul acesta cresteri de cel putin zece procente.