i „FC Botosani este o echipa artagoasa, muncitoare, la fel ca si noi, decat ca noi suntem banateni, ei moldoveni. Acum se poate spune ca Banatul e fruntea dar asta nu inseamna ca meciul este rezolvat dinainte. Au un antrenor bun, Cristi Popovici, care incearca sa etaleze determinarea pe care a avut-o el ca jucator si eu cred ca meciul va fi cu totul diferit fata de ce a fost la amicalul din iarna, dintre turul si returul Ligii a II-a. Noi trebuie sa stergem meciul acela, sa nu traim cu acea senzatie pentru ca am face o mare greseala. Trebuie sa traim momentul, sa stim ce avem de facut in prezent”, a spus Velcea facand referire la amicalul jucat de ACS Poli cu FC Botosani in martie, amical care a fost pierdut de timisoreni cu scorul de 0-2.
Tehnicianul lui ACS Poli este increzator ca timisorenii vor fi prezenti din nou in numar mare pe stadionul Dan Paltinisanu si la meciul de vineri. „Este important sa iesim si din acest joc la potential maxim si eficient, adica sa ne castigam punctele si sa aducem bucuria suporterilor care eu cred ca vor veni in numar foarte mare la stadion. Este important ca la Timisoara s-a creat in acest moment o emulatie excelenta, oamenii sunt atrasi de rezultatele echipei. Ma bucur ca exista interes, ca aratam bine pe teren si incercam sa jucam un fotbal care eu cred ca este destul de promitator pentru vremurile care vor urma”, a mai spus Velcea, care a facut apel insa si la rabdarea banatenilor: „E bine ca lumea isi indreapta atentia catre noi si ca tinem deocamdata pasul cu mai-marii fotbalului, am ramas insa o echipa cu acelasi statut, din punct de vedere al obiectivului, al constructiei si consider ca pe parcurs ne vom da seama ce ne mai trebuie, sa incepem sa ne asezam. Cred ca dupa al treilea an putem discuta de o altfel de performanta”, a conchis antrenorul.