TIMISOARA. Scrisoare de convocare pentru handbalistul Marius Sadoveac, care in mai 2024 face 39 de ani! Golgheterul ultimelor doua editii de campionat trebuie sa se prezinte la lotul national de seniori. Reunirea se va produce la 10 decembrie, la Bistrita.
Interul echipei alb-violete va fi nevoit sa se deplaseze la lot imediat dupa meciul pe care SCM Politehnica Timisoara il sustine chiar duminica, 10 decembrie, pe terenul lui CSM Focsani, in etapa a 14-a a Ligii Nationale, prima a returului.
Reprezentativa tricolora va face un stagiu de zece zile, cu antrenamente si jocuri, iar apoi va participa la Trofeul Carpati (Mioveni, 26-30 decembrie). Marius a fost prezent si la precedenta convocare, de la finalul lunii octombrie si inceputul lui noiembrie, prinzand partidele de verificare, cu Muntenegru si Franta.
Federatia Romana de Handbal a anuntat la EHF lotul largit pentru Euro. Printre cei 35 de jucători se afla si Marius Sadoveac, handbalist cu 129 de meciuri la lotul national de seniori. Din cei 35 jucatori se va alege lista de 20 pentru turneul final Euro, care va avea loc in Germania, intre 10 si 28 ianuarie 2024.
Romania revine la faza finala a Europeanului după 28 de ani de absenta.