ACS Poli incheie pe locul doi, prima jumatate a campionatului ligii secunde. Dupa 11 partide disputate, gruparea banateana a adunat 23 de puncte, cu doar 4 mai putin, decat Corona Brasov, liderul seriei a II-a si indiferent de rezultatul pe care il vor obtine in ultimul joc din acest an, elevii lui Velcea au asigurata pozitia a doua. Asta pentru ca, echipa clasata pe locul trei in clasament, Damila Maciuca se afla in acest moment la 5 puncte distanta de formatia timisoreana. ”Ma bucur ca am reusit sa atragem atentia, ca am devenit un adversar redutabil care pretinde la promovare. Ma bucur ca incheiem anul pe locul doi, dar in acelasi timp obiectivul pe care ni l-am propus pentru acest sezon este inca departe, pentru ca mai sunt de disputat inca 12 meciuri in retur si se pot intampla multe”, spune antrenorul lui ACS Poli, Vali Velcea.
Singura echipa neinvinsa din Liga a II-a
Echipa timisoreana, care a fost pusa pe picioare in aceasta vara, cu putin inainte de debutul campionatului, a reusit performanta de a ramane singura formatie neinvinsa, din ambele serii ale esalonului secund. ”E extraordinar de confortabil ca suntem neinvinsi, dar este in acelasi timp periculos, pentru ca aceasta invincibilitate apasa. Cred ca multi se intreaba cand va veni prima infrangere. Eu sper sa nu vina deloc”, mai spune Velcea, care recunoaste ca, in urma cu cinci luni, cand s-a inhamat sa pregateasca noua echipa a Timisoarei a pornit la drum cu unele rezerve. ”Stiu ca multa lume nu ne-a dat sanse, am auzit si eu discutii prin oras, dar poate exact acest lucru ne-a motivat, a fost un obiectiv personal al fiecaruia sa demonstram ca putem face ceva, chiar din nimic. si daca ar fi sa ne raportam la alte case mai mari, ne putem aduce aminte de Nationala Danemarcei care a venit direct de pe plaja si a castigat Campionatul European. Deci, se poate, totul e sa vrei si niciodata sa nu cedezi la greutatile care te apasa. Ci, din contra, sa te faca mai puternic, toate rautatile care exista. Am simtit uneori aceste rautati din afara, dar dureros este ca uneori am senzatia ca sunt si din interior. M-as rezuma, insa, sa spun ca poate e vorba de comportamentul unora cu care inca n-am lucrat efectiv. Nu vreau sa dau nume, cei care citesc se pot regasi”, a mai spus tehnicianul lui ACS Poli.
Plan conturat pentru pauza de iarna
Conducerea clubului timisorean a pus deja la cale o strategie pentru aceasta iarna. Pe langa obligatoriul stagiu de pregatire, de care echipa nu a avut parte in vara, Vali Velcea isi doreste sa inceapa deja conturarea lotului, cu care sa poata aborda la anul, prima liga, in cazul in care echipa va promova. ”Ar trebui sa avem lotul conturat pentru Liga I, macar intr-un procent de peste 50%, ca sa stim pe ce schelet mergem si apoi, daca vom promova, sa il completam. Mi-as dori macar doua-trei transferuri de marca, jucatori cu mentalitate, care sa faca fata si in viitor in Liga I. Totul depinde insa de bugetul pe care il vom avea pentru transferuri, se stie ca banii sunt greu de aprobat”, a explicat Velcea.
Petre si Gorobsov, plus intariri in atac si aparare
Primul nume, ca si confirmat, pe lista achizitiilor lui ACS Poli in aceasta iarna este Ovidiu Petre. Fostul international s-a alaturat deja echipei lui Velcea la antrenamente si va avea o noua discutie cu conducerea, pentru semnarea unui angajament. ”Va trebui sa mai existe o serie de discutii cu primarul si presedintele Consiliului Judetean, dar eu i-am explicat lui Ovidiu ce si cum. ii pare rau acum ca n-a dat curs in vara ofertei pe care a primit-o de la ACS Poli, dar eu il inteleg perfect, consider ca a avut o atitudine corecta si acum ramane sa discutam in alt context, de pe alte pozitii”, a spus Velcea. O alta revenire la Timisoara, ar putea fi cea a mijlocasului Nicolas Gorobsov care a evoluat in sezonul trecut pentru fosta echipa a lui Marian Iancu. ”Mi-a promis ca vine sa discute fata in fata cu mine. Asta spune mult. El a venit anul trecut, i-am oferit o sansa, a jucat chiar cu echipe de Liga I si a confirmat . Este un jucator tanar, isi doreste sa faca performanta si are si un caracter deosebit”, a mai spus Velcea, care pe lângă cei doi, si-ar mai dori cativa jucatori: ”Ne-ar mai trebui un atacant sau chiar doi, unul sau doi fundasi centrali, dar aici ma refer si la achizitii de jucatori tineri, mi-as dori sa am mai multi jucători sub 21 de ani in lot si nu numai la mijloc, ci si in atac si in linia de fund”.
Patru-cinci jucatori din actualul lot ar putea pleca
In conditiile in care vor reusi achizitiile pe care si le-au propus, cei de la ACS Poli vor renunta la cativa dintre actualii componenti ai lotului banatean. ”Sincer, daca as avea posibilitatea, i-as pastra pe toti , dar economic nu se poate. Va trebui sa descarcam din contabilitate si sa reincarcam cu valoare. Vreo patru-cinci jucători ar putea pleca , dar asta depinde si de cei care vor veni”, a spus Velcea. Tehnicianul a marturisit ca o parte dintre jucatorii sositi la Timisoara odata cu lotul de la ACS Recas au depasit nivelul asteptarilor, chiar daca la inceput multa lume nu le dadea prea multe sanse. ” Au fost surprize placute si ma bucur ca au reusit sa demonstreze in faţa celor care n-au avut incredere in ei. Pot da si nume: Seroni, Boldea, Szekely, Enciu, chiar, Trandu. Cred ca, daca vor ramane receptivi, pot face fata si in prima liga. Noi, deja, ne pregatim cu antrenamente de Liga I, viteza de joc, de gandire, de executie. Nu sunt ei mult mai prejos fata de altii, decat ca s-a pierdut mult timp, in trecut”, a mai explicat tehnicianul
”Retur de foc”
Antrenorul lui ACS Poli este convins ca partea a doua a campionatului va fi una foarte disputata. ”Va fi un retur de foc si foarte greu de gestionat. Cel care va fi mai pragmatic, care va trata fiecare meci in asa fel incat sa poata scoate obiectivul maxim din meciul respectiv, acela va promova. Nu avem voie sa facem pasi gresiti si toata lumea din club trebuie sa traga la aceeasi caruta, mi-ar placea sa fie asa si sa nu mai simt nici un fel de rautate”, a mai spus Velcea. Tehnicianul a atins si un subiect sensibil pentru echipa timisoreana: suporterii. ”Toata viata mea, cat voi sta la Timisoara, ii voi astepta. Eu am mai spus ca ii iubesc, nu e obligatoriu sa ma iubeasca si ei, dar cred ca ar trebui sa-si indrepte atentia spre rezultatele acestei echipe si sa nu se gandeasca la o persoana anume. Ii cunosc pe multi dintre ei si stiu ca sunt oameni cu capul pe umeri, sper ca vor analiza la rece si ca vor reveni intr-o buna zi, nu conteaza cand. Sunt bineveniti in B, in A sau in Europa League”, a conchis Velcea.
19 goluri a reusit sa marcheze ACS Poli pana acum, echipa timisoreana marcând, cel putin o data, in fiecare meci disputat pe teren propriu in acest sezon.