In ciuda deselor aparitii in concerte alaturi de membrii trupei sarbesti „Bajaga i Instruktori”, dar si a sutelor de articole din presa locala, viceprimarul Timisoarei, Adrian Orza, nu a ajuns, inca, la notorietatea prezumata de statutul sau de VIP public. Pur si simplu, exista timisoreni care habar n-au cum arata Adrian Orza, daramite sa mai stie in ce relatie de rudenie se afla cu specialista in feng-shui Silvia Staia, din ce partid face parte sau legatura mandatului sau cu acvariul din Piata Operei. Acest anonimat a fost relevat, in urma cu cateva zile, la o berarie din oras, unde viceprimarul a urmarit partida de fotbal F.C. Vaslui – Poli Timisoara.
Fiind pusa in situatia de a onora o comanda de bere la masa viceprimarului, una dintre chelnerite a avut o adevarata dilema. A ratacit prin local in cautarea edilului sef adjunct, a monitorizat indeaproape clienteala, iar in final, nereusind sa identifice persona, a revenit, spasita, la bar pentru a intreba unde, mai exact, trebuie sa duca comanda. I s-a indicat masa de protocol, moment in care tanara a avut o adevarata revelatie cromatica: “Aa, baiatu’ cu tricou de la Lotto!!”… In aplauzele ironice ale asistentei, hangita si-a servit clientul in echipament violet, insa dupa aceasta mostra de „tufa de Venetia” si-a dat seama ca, oricat se va stradui de-acum inainte, niciodata nu va avansa in breasla intr-atat incat sa ajunga sa serveasca pe terasa taranistilor care prinde contur in complexul studentesc…
—————————————————————————————————————————————————-
NOTA: Articolele din categoria BARFE sunt considerate ca facand parte din genul publicistic pamflet si trebuie tratate ca atare!